Art. 14. Clauze calificate de lege ca abuzive
Legea nr. 72/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul V — Clauze contractuale și practici abuzive
Sunt calificate ca abuzive, nefiind necesară verificarea existenței circumstanțelor prevăzute la art. 13 sau a altor circumstanțe specifice cauzei, clauzele contractuale care:
a) exclud posibilitatea aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare;
b) fixează o obligație de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor;
c) prevăd un termen mai mare de la care creanța produce dobânzi decât cel prevăzut la art. 3 alin. (3) sau, după caz, la art. 6 și art. 7 alin. (1);
d) fixează, în contractele dintre profesioniști și autorități contractante, un termen de plată mai mare decât cel prevăzut la art. 7 alin. (1);
e) elimină posibilitatea plății de daune-interese suplimentare;
f) stabilesc un termen pentru emiterea/primirea facturii.
Articole la care trimite art. 14
Capitolul V — Clauze contractuale și practici abuzive
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 14 din Legea nr. 72/2013”.