Tribonian›Legislație›Legea nr. 7/1996 – cadastrul și publicitatea imobiliară›Capitolul I — Dispoziții tranzitorii

Legea nr. 7/1996 – cadastrul și publicitatea imobiliară

Titlul III — Dispoziții tranzitorii, sancțiuni și dispoziții finale

Capitolul IDispoziții tranzitorii

Art. 38.

(1) Înscrierile făcute în conformitate cu actele normative în vigoare în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, în cărțile funciare și în cărțile de publicitate funciară, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce și după această dată efectele prevăzute, cu excepția cazurilor în care drepturile de proprietate și celelalte drepturi reale au fost afectate în orice mod prin efectul legii.

(2) Toate documentele de evidență și publicitate imobiliară se preiau și se conservă de către birourile teritoriale din cadrul oficiilor teritoriale în a căror rază de activitate se află imobilele.

Art. 39.

Actul juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, valabil încheiat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, netranscris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni ori, după caz, neînscris în cartea funciară, își produce efectele la data înscrierii în cartea funciară, potrivit prevederilor prezentei legi. Actul sub semnătură privată, valabil încheiat, va fi luat în considerare dacă are dată certă anterioară intrării în vigoare a Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 40.

(1) În cazul în care reconstituirea dreptului de proprietate funciară se face pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărți topografice, cu menționarea numerelor topografice ale parcelelor în regiunile de carte funciară supuse Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare și Decretului nr. 2.142/1930 pentru funcționarea cărților funduare centrale pentru căile ferate și canaluri, înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărțile funciare, vor continua să fie făcute în aceste cărți, cu respectarea și în condițiile dispozițiilor prezentei legi, ale legilor speciale de reconstituire a dreptului de proprietate funciară și ale Codului civil, situație în care până la realizarea cadastrului se va înscrie doar dreptul de proprietate, fără reprezentarea grafică a acestuia. În cazul în care după verificările făcute de oficiul de cadastru având la bază planul de carte funciară și ortofotoplanul se constată diferențe, titlul de proprietate va fi înscris în cartea funciară în baza unei documentații cadastrale.

(2) Abrogat.

(la 23-05-2019, Alineatul (2) din Articolul 40 , Capitolul I , Titlul III a fost abrogat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

(2^1) În regiunile de carte funciară care au fost supuse Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiunilor privitoare la cărțile funciare, cu excepția imobilelor care fac obiectul legilor de restituire a proprietăților funciare, înscrierile privitoare la imobile cuprinse în cărțile funciare deschise anterior vor continua să fie făcute în aceste cărți, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale prezentei legi. Pentru aceste imobile, înregistrarea în planul cadastral se va realiza printr-o documentație cadastrală în baza căreia se va atribui număr cadastral.

(la 11-11-2021, Alineatul (2^1) din Articolul 40 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )

(3) Pentru imobilele prevăzute la alin. (2^1) se vor deschide cărți funciare noi în baza unei documentații cadastrale, cu respectarea prevederilor legale aplicabile actelor, faptelor sau situațiilor juridice ce stau la baza deschiderii acestora, în următoarele cazuri:

a) înscrierea unei construcții sau extinderea acesteia dacă a fost edificată pe două sau mai multe imobile, identificate cu număr topografic;

b) alipirea sau dezlipirea, efectuată în baza consimțământului proprietarului tabular exprimat în formă autentică; în acest caz, deschiderea noii cărți funciare pentru imobilul rezultat se va realiza fără a fi necesară deschiderea prealabilă a unei cărți funciare pentru imobilul sau imobilele care fac obiectul alipirii sau dezlipirii;

c) înscrierea dreptului de proprietate dobândit în temeiul legilor de restituire a proprietăților funciare sau al Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, cu modificările și completările ulterioare, asupra întregului imobil sau asupra unei părți care se va desprinde din acesta;

d) notarea posesiei în situația în care nu s-au efectuat înscrieri în cartea funciară în ultimii 30 de ani anteriori intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare;

e) imobilul ce face obiectul actului sau faptului juridic supus înscrierii este format din mai multe imobile sau părți din acestea, identificate cu număr topografic;

f) imobilul este situat pe raza unei alte unități administrativ-teritoriale față de cea pe care a fost deschisă cartea funciară.

(la 11-11-2021, Alineatul (3) din Articolul 40 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )

(3^1) În cazurile prevăzute la alin. (3) lit. a), b) și f), înscrierile active din vechea carte funciară vor fi transcrise în noua carte funciară, cu aceleași efecte juridice și sub același rang avute anterior. Dacă întregul imobil înscris în cartea funciară a fost transcris, aceasta se va închide și nu va mai putea fi redeschisă pentru noi înscrieri.

(la 11-11-2021, Articolul 40 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )

(4) Imobilele înscrise în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăților funciare se înscriu din oficiu în cartea funciară pe baza planurilor parcelare sau de încadrare în tarla, recepționate de către oficiul teritorial, potrivit regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale. Prin excepție, în zonele în care se derulează contracte ce au ca obiect înregistrarea sistematică a imobilelor sau au fost demarate proceduri de achiziție pentru astfel de contracte, planurile parcelare se recepționează tehnic, cu atribuire de număr cadastral.

(la 14-01-2024, Alineatul (4), Articolul 40, Capitolul I, Titlul III a fost modificat de Punctul 11., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 )

(5) Reprezentarea amplasamentelor imobilelor din planurile parcelare întocmite de către comisiile locale de restituire a proprietăților funciare constituie o modalitate de punere în concordanță a amplasamentelor imobilelor rezultate din măsurători cu identificatorii amplasamentelor imobilelor înscriși în titlurile de proprietate sau, după caz, în cartea funciară. În caz de discrepanță, prevalează situația identificată în urma măsurătorilor efectuate și nu se impune rectificarea identificatorilor, respectiv a numărului de tarla sau parcelă a amplasamentelor imobilelor înscrise eronat în actele de proprietate sau documentele care au stat la baza eliberării acestora. În cadrul lucrărilor de întocmire a planului parcelar, situația tehnică și juridică a imobilelor înregistrate anterior în planul cadastral sau topografic și în cartea funciară se modifică conform situației tehnico-juridice actuale identificate prin măsurătorile efectuate și actele juridice colectate, fără acordul proprietarilor.

(la 11-11-2021, Alineatul (5) din Articolul 40 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )

(6) Răspunderea pentru corectitudinea întocmirii documentelor planurilor parcelare și pentru corespondența acestora cu realitatea din teren, precum și pentru identificarea limitelor imobilelor în concordanță cu actele juridice puse la dispoziție de deținători revine persoanei autorizate să execute lucrări de specialitate și primarului în calitate de președinte al comisiei locale de restituire a proprietăților funciare.

(la 23-05-2019, Articolul 40 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

(7) După recepționarea de către oficiul teritorial a documentelor planurilor parcelare pentru publicare, primarul unității administrativ-teritoriale va publica, în scop de informare publică, cu cel puțin 5 zile înainte de afișare, un anunț prealabil privind afișarea publică a planului parcelar și a tabelului parcelar, într-un ziar județean, la sediul consiliului local și pe pagina de internet a administrației publice locale.

(la 23-05-2019, Articolul 40 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

(8) Prin grija primarului unității administrativ-teritoriale planul parcelar și tabelul parcelar se publică și se afișează la sediul consiliului local sau într-un alt loc stabilit în acest scop de către primarul unității administrativ-teritoriale și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale, pentru o perioadă de 30 de zile. Cererile de rectificare a documentelor planurilor parcelare se formulează în termen de 30 zile de la data afișării și sunt însoțite de documente doveditoare. Comisia locală de fond funciar soluționează cererile în perioada de afișare publică, dar nu mai târziu de 15 zile de la finalizarea perioadei de afișare.

(la 11-11-2021, Alineatul (8) din Articolul 40 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )

(9) În urma soluționării cererilor de rectificare a documentelor planurilor parcelare se emite hotărârea comisiei locale de fond funciar, care se va comunica în condițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(la 23-05-2019, Articolul 40 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

(10) Situația cadastral-juridică a imobilelor, inclusiv planul parcelar, se actualizează ca urmare a soluționării cererilor de rectificare, în condițiile legii.

(la 23-05-2019, Articolul 40 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

(11) Hotărârea comisiei locale de fond funciar prevăzută la alin. (9) poate fi contestată cu plângere la judecătoria din raza teritorială de situare a imobilului, în termen de 15 zile de la comunicare.

(la 23-05-2019, Articolul 40 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

(12) După modificarea conținutului documentelor planurilor parcelare, în urma soluționării cererilor de rectificare, și actualizarea evidenței conform lucrărilor de înregistrare în cadastru și în cartea funciară realizate la cerere în perioada de afișare, oficiul teritorial recepționează documentele planurilor parcelare finale și procedează din oficiu la înscrierea în cărți funciare noi a tuturor imobilelor cuprinse în planul parcelar. În această situație, înscrierea din oficiu este asimilată primei înregistrări sistematice în condițiile prevăzute la art. 14 alin. (6), dispozițiile art. 13 alin. (14) și (16), art. 14 alin. (6^1)-(8), (9^1)-(9^3), (10) și (11), precum și ale art. 15 alin. (1) și (2) aplicându-se în mod corespunzător și în cazul lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare.

(la 11-11-2021, Alineatul (12) din Articolul 40 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )

Art. 41.

(1) Prima înregistrare a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se poate realiza și în baza certificatului de moștenitor, indiferent de data deschiderii procedurii succesorale notariale, a actului de partaj voluntar încheiat în formă autentică sau a actului de partaj judiciar, indiferent de data acestora, precum și a documentației cadastrale.

(la 26-07-2018, Alineatul (1) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 )

(1^1) Dacă din actele înfățișate de părți rezultă că imobilul este în coproprietatea a două sau mai multe persoane, fără a se putea îndeplini condițiile prevăzute la art. 29 în vederea înscrierii tuturor coproprietarilor în cartea funciară, aceasta se va deschide pe cote-părți în favoarea titularilor dreptului de proprietate cunoscuți. Cu privire la celelalte cote-părți din dreptul de proprietate se face mențiunea „proprietar neidentificat“. Înscrierea în cartea funciară se poate face ulterior, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(la 26-07-2018, Articolul 41 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 )

(2) Conținutul documentației cadastrale se stabilește prin regulament*) aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) În cazul lucrărilor de înregistrare în cadastru și în cartea funciară realizate la cererea persoanelor interesate, dacă suprafața din măsurători este diferită de suprafața înscrisă într-o carte funciară pe baza unei documentații cadastrale recepționate de oficiul teritorial sau suprafața din documentația cadastrală, recepționată de oficiul teritorial, pentru care nu s-a deschis carte funciară ori suprafața din actele de proprietate, cererea de recepție și înscriere în cartea funciară se soluționează astfel:

a) dacă suprafața din măsurători este mai mică, atunci această suprafață se înscrie în cartea funciară în baza documentației cadastrale și a acordului proprietarului privind înregistrarea acestei suprafețe;

b) dacă suprafața din măsurători este mai mare în proporție de până la 15% inclusiv, în cazul terenurilor din intravilan, și de până la 5% în cazul terenurilor din extravilan, atunci suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară în baza documentației cadastrale și a declarației proprietarului;

(la 23-05-2019, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificată de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

c) dacă suprafața din măsurători este mai mare decât procentul stabilit la lit. b), la cerere, se va putea nota posesia asupra diferenței de teren, deținută fără act de proprietate, în baza următoarelor documente:

(i) procesul-verbal de vecinătate pentru limitele imobilelor vecine care nu sunt înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, semnat de către proprietarii sau posesorii cunoscuți de autoritățile administrației publice locale că dețin imobilul sub nume de proprietar, iar în cazul imobilelor învecinate aflate în proprietatea statului, semnat de către concesionarii, administratorii sau titularii dreptului de folosință, cu titlu oneros sau gratuit;

(la 14-01-2024, Punctul (i), Litera c), Alineatul (3), Articolul 41, Capitolul I, Titlul III a fost modificat de Punctul 12., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 )

(ii) istoricul de rol fiscal;

(iii) certificatul de atestare fiscală în care să fie indicată suprafața rezultată din măsurătorile cadastrale.

(la 23-05-2019, Litera c) din Alineatul (3) , Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificată de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

d) Abrogată.

(la 26-07-2018, Litera d) din Alineatul (3) , Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost abrogată de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 185 din 18 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 23 iulie 2018 )

(3^1) Încheierea de carte funciară emisă potrivit alin. (3) lit. c) se comunică, din oficiu, autorității administrației publice locale în a cărei rază teritorială de activitate este situat imobilul. Împotriva încheierii, autoritatea administrației publice locale poate exercita căile de atac prevăzute de art. 31 alin. (2) și (3).

(la 23-05-2019, Articolul 41 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

(4) Directorul general al Agenției Naționale va putea emite instrucțiuni în vederea stabilirii procedurii administrative de înscriere în cartea funciară a suprafeței măsurate.

(5) În cazul imobilelor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, intabularea se realizează în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, a copiei extrasului de pe inventarul centralizat al bunurilor respective, atestat prin hotărâre a Guvernului, însoțită de un înscris emis de către conducătorul instituției publice centrale sau locale, care are obligația întocmirii și modificării inventarului centralizat, prin care se confirmă identitatea dintre imobilul din documentația cadastrală și cel evidențiat în inventarul centralizat. Pentru imobilele a căror apartenență la domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este stabilită prin acte normative, intabularea se va efectua în baza hotărârilor Guvernului, hotărârilor consiliului local, județean sau al municipiului București de însușire a inventarelor cu privire la aceste bunuri imobile, însoțite de un înscris emis de către conducătorul instituției publice centrale sau locale, prin care se confirmă identitatea dintre imobilul din documentația cadastrală și cel a cărui intabulare se solicită, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(la 23-04-2018, Alineatul (5) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 )

(5^1) În cazul imobilelor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale care nu întrunesc condițiile pentru intabulare prevăzute la alin. (5), se poate dispune înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în baza actelor administrative emise cu privire la imobil, în condițiile legii.

(la 23-04-2018, Articolul 41 din Capitolul I , Titlul III a fost completat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 )

(5^2) În cazul imobilelor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, intabularea se realizează în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, în temeiul hotărârii Guvernului, a consiliului județean și a consiliului local de atestare a apartenenței la domeniul privat, însoțită de orice alt înscris administrativ emis cu privire la imobil, în condițiile legii, care confirmă identitatea dintre imobilul din documentația cadastrală și cel a cărui intabulare se solicită, faptul că imobilul figurează în inventarul bunurilor imobile proprietate privată, precum și de certificatul de atestare fiscală.

(la 23-05-2019, Alineatul (5^2) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

(6) La încheierea contractelor de concesiune sau închiriere a imobilelor aflate în proprietatea publică a statului și a unităților administrativ-teritoriale este obligatoriu să se atașeze extrasul de carte funciară pentru informare și extrasul de plan cadastral al imobilului ce face obiectul contractului.

(7) Abrogat.

(la 23-04-2018, Alineatul (7) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost abrogat de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 23 aprilie 2018 )

(8) În cadrul înregistrării sporadice, persoana interesată poate solicita notarea posesiei în cartea funciară în următoarele cazuri:

a) pentru imobile neînscrise în cartea funciară, în lipsa actelor de proprietate asupra acestora;

b) pentru imobilele înscrise în cărțile funciare din regiunile unde au fost aplicate prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, în care nu s-au efectuat înscrieri în ultimii 30 de ani anteriori intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare;

c) pentru imobilele cu privire la care s-au emis titluri de proprietate, situate în zonele foste cooperativizate și înscrise în cartea funciară la cerere sau ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică;

d) pentru imobilele situate în zonele necooperativizate cu privire la care a fost înscris provizoriu dreptul de proprietate al unității administrativ-teritoriale, ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică, în condițiile art. 13 alin. (15);

e) pentru imobile cu privire la care a fost înscris provizoriu dreptul de proprietate al unității administrativ-teritoriale, în cadrul procedurii de expropriere în condițiile art. 41^1.

(la 11-11-2021, Alineatul (8) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )

(8^1) Pentru cazurile prevăzute la alin. (8), notarea posesiei în favoarea persoanelor fizice sau juridice se efectuează în baza următoarelor documente:

a) documentația cadastrală recepționată de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (8) lit. c)-e);

b) adeverință eliberată de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că:

(i) posesorul a plătit taxele și impozitele locale ca un adevărat proprietar;

(ii) imobilul nu face parte din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;

c) procesul-verbal de vecinătate pentru limitele imobilelor vecine care nu sunt înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, semnat de către proprietarii sau posesorii cunoscuți de autoritățile administrației publice locale că dețin imobilul sub nume de proprietar, iar în cazul imobilelor învecinate aflate în proprietatea statului, semnat de către concesionarii, administratorii sau titularii dreptului de folosință, cu titlu oneros sau gratuit, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (8) lit. c)-e);

d) declarația, dată în formă autentică, prin care acesta declară că:

(i) posedă imobilul ca un adevărat proprietar;

(ii) este sau nu este căsătorit; în cazul în care este căsătorit, va preciza și regimul matrimonial;

(iii) nu a înstrăinat sau grevat imobilul;

(iv) imobilul nu a fost scos din circuitul juridic;

(v) imobilul nu face obiectul vreunui litigiu;

(vi) imobilul este deținut sau nu este deținut pe cote-părți; în cazul în care imobilul este deținut pe cote-părți, toți posesorii vor declara întinderea cotelor.

e) înscrisul doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta există;

f) copia de pe actele de identitate și stare civilă sau certificatul de înmatriculare;

g) extrasul de carte funciară pentru informare, după caz.

(la 14-01-2024, Alineatul (8^1), Articolul 41, Capitolul I, Titlul III a fost modificat de Punctul 13., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 )

(9) În toate cazurile în care s-a notat posesia în cartea funciară potrivit prezentului articol, dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, în condițiile art. 13 alin. (7).

(la 23-05-2019, Alineatul (9) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

(10) Terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora se înscriu în cartea funciară, conform dispozițiilor art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii, cu modificările și completările ulterioare, în lipsa actelor de proprietate și se intabulează dreptul de proprietate asupra acestora în favoarea actualilor deținători ai construcțiilor, în baza certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat în registrul agricol, eliberat de unitatea administrativ-teritorială în raza căreia este amplasat imobilul, și a documentației cadastrale.

(la 31-12-2022, Alineatul (10) din Articolul 41 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 377 din 27 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022 )

Art. 41^1.

În cazul imobilelor pentru care este necesară exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în vederea realizării unor obiective de interes național, județean și local, la solicitarea expropriatorului, persoana autorizată întocmește documentațiile cadastrale individuale, iar în situația în care aceasta nu poate identifica proprietarii, posesorii sau alți deținători legali ori în lipsa actelor de proprietate sau a documentelor care atestă calitatea de posesor, dreptul de proprietate se înscrie provizoriu în favoarea unității administrativ-teritoriale, urmând ca intabularea dreptului de proprietate să se facă ulterior cu respectarea dispozițiilor art. 13 alin. (15).

(la 11-11-2021, Capitolul I din Titlul III a fost completat de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )

Art. 42.

(1) Modul de înscriere a imobilelor aflate în domeniul public sau privat al statului și în administrarea instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și al securității naționale ori aflate în proprietatea privată a acestora se stabilește de către aceste instituții, împreună cu Agenția Națională, după efectuarea recepției prevăzute de lege.

(2) În documentațiile cadastrale întocmite pentru imobilele menționate la alin. (1) se fac referiri exclusiv la terenurile aferente imobilelor, iar planurile de amplasament și delimitare conțin doar limitele acestora.

Art. 43.

(1) Dacă se constată unele diferențe între suprafețele înscrise în actele de proprietate și situația reală din teren, rezultată din măsurătorile executate pentru întocmirea cadastrului, primarul va dispune înștiințarea proprietarilor interesați.

(2) Plusurile și minusurile de teren de pe aceeași unitate administrativ-teritorială se compensează între proprietarii în cauză.

(3) Plusurile și minusurile de teren se stabilesc de către persoanele autorizate care efectuează măsurătorile și se comunică celor în cauză și primarilor.

Art. 44.

Orice neînțelegeri cu privire la identificarea și măsurarea parcelelor de teren, precum și cu privire la proprietarii acestora, se vor soluționa de către instanțele judecătorești.

Art. 45.

(1) Agenția Națională întocmește, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, regulamentul de organizare și funcționare a birourilor teritoriale din cadrul oficiilor teritoriale.

(2) Persoanele autorizate cu executarea de lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei pe teritoriul României vor proceda, conform legislației în vigoare, la constituirea unei uniuni profesionale, care va colabora cu Agenția Națională pentru reglementarea profesiei.

(la 23-05-2019, Alineatul (2) din Articolul 45 , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

Legea nr. 7/1996 – cadastrul și publicitatea imobiliară, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 7/1996”.