Tribonian›Legislație›Legea nr. 58/1934 – cambia și biletul la ordin›Capitolul II — Despre gir›Art. 18

Legea nr. 58/1934 – cambia și biletul la ordin

Art. 18.

Legea nr. 58/1934 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul I — Despre cambie › Capitolul II — Despre gir

Deținătorul unei cambii este considerat posesor legitim, dacă justifică dreptul său printr-o serie neîntreruptă de giruri, chiar dacă ultimul gir este în alb. Girurile șterse se consideră nescrise.

Dacă un gir în alb este urmat de un alt gir, semnatarul acestuia este considerat că a dobândit cambia prin efectul unui gir în alb.

Dacă o persoană a pierdut, din orice motiv, posesia unei cambii, noul posesor care justifică dreptul său în modul arătat la alineatul precedent nu este ținut să predea cambia, cu excepția situației în care a dobândit-o cu rea-credință sau dacă se face vinovat de culpă gravă la dobândirea ei.

(la 18-06-2022, Articolul 18 din Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 17, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 180 din 14 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 15 iunie 2022 )

Art. 18 Legea 58/1934, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul II — Despre gir

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 18 din Legea nr. 58/1934”.