Art. 7. Procedura prealabilă
Legea nr. 554/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Capitolul II — Procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ
(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
(la 02-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 7 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 30 iulie 2018 )
(1^1) În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.
(la 02-08-2007, Alin. (1^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 262 din 19 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 30 iulie 2007. )
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta.
(3) Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alineat, precum și cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripție.
(la 02-08-2018, Alineatul (3) din Articolul 7 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 30 iulie 2018 )
(4) Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se soluționează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h)*).
(5) În cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe sau al acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.
(la 02-08-2018, Alineatul (5) din Articolul 7 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 30 iulie 2018 )
(6) Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative trebuie făcută în termen de 6 luni, care va începe să curgă:
(la 02-08-2018, Partea introductivă a Alineatului (6) din Articolul 7 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 30 iulie 2018 )
a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;
b) de la data când reclamantul a cunoscut cauza anulării, dar nu mai târziu de un an de la încheierea contractului.
(la 02-08-2018, Litera b) din Alineatul (6) , Articolul 7 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 30 iulie 2018 )
c) Abrogată.
(la 02-08-2018, Litera c) din Alineatul (6), Articolul 7 , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 30 iulie 2018 )
d) Abrogată.
(la 02-08-2018, Litera d) din Articolul 7 , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 30 iulie 2018 )
e) Abrogată.
(la 02-08-2018, Litera e) din Alineatul (6), Articolul 7 , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 30 iulie 2018 )
(la 02-08-2007, Alin. (6) al art. 7 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 262 din 19 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 30 iulie 2007. )
(7) Abrogat.
(la 02-08-2018, Alineatul (7) din Articolul 7 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 658 din 30 iulie 2018 )
Decizii CCR și ÎCCJ la art. 7
- ÎCCJDecizie de respingere: HP nr. 74/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 25 din 10 ianuarie 2019.
- ÎCCJDecizie de respingere: HP nr. 54/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 807 din 20 septembrie 2018.
- CCRPrin DECIZIA nr. 12 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 198 din 11 martie 2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că:
- ÎCCJDecizie de respingere: HP nr. 75/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 decembrie 2018.
Note
- Notă- dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 212/2018, sunt constituționale numai în măsura în care nu impun autorității publice contractante parcurgerea procedurii prealabile;
- Notă- sintagma „are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător“ din cuprinsul dispozițiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 212/2018 este neconstituțională.
Articole la care trimite art. 7
Capitolul II — Procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 7 din Legea nr. 554/2004”.