Tribonian›Legislație›Legea nr. 544/2001 – liberul acces la informațiile publice›Capitolul II — Organizarea și asigurarea accesului la informațiile de interes public›Art. 12

Legea nr. 544/2001 – liberul acces la informațiile publice

Art. 12.

Legea nr. 544/2001 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul II — Organizarea și asigurarea accesului la informațiile de interes public › Secţiunea 1 — Dispoziții comune privind accesul la informațiile de interes public

(1) Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1 și, respectiv, la art. 11^1, următoarele informații:

(la 16-10-2006, Partea introductivă a alin. (1) al art. 12 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 380 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006. )

a) informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informațiilor clasificate, potrivit legii;

b) informațiile privind deliberările autorităților, precum și cele care privesc interesele economice și politice ale României, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii;

c) informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum și principiului concurentei loiale, potrivit legii;

(la 14-10-2006, Lit. c) a alin. (1) al art. 12 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 371 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 11 octombrie 2006. )

d) informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii;

e) informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare;

f) informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces;

g) informațiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecție a tinerilor.

(2) Răspunderea pentru aplicarea masurilor de protejare a informațiilor aparținând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor și autorităților publice care dețin astfel de informații, precum și instituțiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informațiilor.

Articole la care trimite art. 12

Art. 12 Legea 544/2001, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul II — Organizarea și asigurarea accesului la informațiile de interes public

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 12 din Legea nr. 544/2001”.