Art. 43.
Legea nr. 448/2006 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Servicii și prestații sociale › Secţiunea a 2-a — Asistentul personal
(1) Indemnizația lunară prevăzută la art. 42 alin. (4) este în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradația 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.
(la 30-06-2017, Alineatul (1) din Articolul 43 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 30 iunie 2017 )
(2) Plata indemnizației lunare se asigură de primăriile în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap grav.
(3) Plata indemnizației se face pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de protecție a copiilor sau de comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, după caz.
(4) Nu pot beneficia de indemnizația lunară:
a) părinții sau reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav pentru care s-a stabilit măsură de protecție specială, în condițiile legii, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidențial;
(la 30-06-2017, Litera a) din Alineatul (4) , Articolul 43 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 30 iunie 2017 )
b) adulții cu handicap grav sau reprezentanții lor legali, pe perioada în care adulții cu handicap grav se află în îngrijirea și protecția asistentului personal profesionist, în centre rezidențiale, cu excepția centrului de tip respiro, ori în alte tipuri de instituții rezidențiale cu caracter social, medical și medico-social, în care se asigură întreținere din partea autorității administrației publice pe o perioadă mai mare de o lună;
(la 31-12-2025, Litera b) , Alineatul (4) , Articolul 43 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 7. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 30 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1218 din 31 decembrie 2025 )
c) persoanele cu handicap grav care sunt reținute, arestate sau condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reținerii, arestării ori a detenției.
Decizii CCR și ÎCCJ la art. 43
- ÎCCJDecizie de respingere: HP nr. 353/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1210 din 30 decembrie 2025.
Articole la care trimite art. 43
Capitolul III — Servicii și prestații sociale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 43 din Legea nr. 448/2006”.