Tribonian›Legislație›Legea nr. 360/2023 – sistemul public de pensii›Titlul III — Contribuția de asigurări sociale›Art. 35

Legea nr. 360/2023 – sistemul public de pensii

Art. 35.

Legea nr. 360/2023 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul III — Contribuția de asigurări sociale

(1) Contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, potrivit Codului fiscal, sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale conform Codului fiscal, se plătește lunar/trimestrial de către angajator împreună cu contribuția de asigurări sociale pe care acesta o datorează, după caz, în calitate de contribuabil, bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2) Contribuția la fondul de pensii administrat privat, care este parte din contribuția de asigurări sociale prevăzută pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, potrivit Codului fiscal, sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, datorată la sistemul public de pensii, se transmite de CNPP fondurilor de pensii administrate privat.

(3) Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care plătitorii au depus declarația nominală de asigurare, CNPP transmite fiecărui administrator lista nominală de virare a sumelor către fondul de pensii pe care acesta îl administrează.

(4) Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care angajatorul a depus declarația nominală de asigurare, CNPP virează către fiecare fond de pensii administrat privat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma reprezentând contribuțiile datorate acestor fonduri.

Art. 35 Legea 360/2023, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Titlul III — Contribuția de asigurări sociale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 35 din Legea nr. 360/2023”.