Tribonian›Legislație›Legea nr. 36/1995 – notarii publici›Capitolul III — Organizarea activității notarilor publici›Art. 45

Legea nr. 36/1995 – notarii publici

Art. 45.

Legea nr. 36/1995 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Organizarea activității notarilor publici › Secţiunea a 5-a — Încetarea și suspendarea din funcția de notar public

(1) Evidența notarilor publici, lucrările privind numirea în funcție, modificările intervenite în desfășurarea activității, încetarea calității de notar public, precum și cele privind organizarea și funcționarea profesiei se realizează, în plan teritorial, de către Camere, iar la nivel național, de către Uniune și compartimentul de specialitate din Ministerul Justiției.

(2) Uniunea are obligația de a comunica, de îndată, Ministerului Justiției certificatele de înregistrare a numirii în funcția de notar public, precum și a sediului biroului notarial individual sau asociat, deciziile Colegiilor directoare ale Camerelor de asociere și încetare a asocierii notarilor publici care au sediul biroului în circumscripția aceleiași judecătorii, precum și, la cerere, orice alte acte privind organizarea și funcționarea birourilor notarilor publici.

(3) Ordinele ministrului justiției privind numirea în funcția de notar public, modificările intervenite în desfășurarea activității, precum și încetarea calității de notar public se comunică Uniunii, care are obligația de a lua măsurile necesare pentru a fi comunicate de îndată Camerei, acesteia revenindu-i obligația comunicării, sub luare de dovadă, notarului public.

Art. 45 Legea 36/1995, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Organizarea activității notarilor publici

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 45 din Legea nr. 36/1995”.