Capitolul XCapitolul X

Art. 45.

(1) Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei este autoritatea competentă în domeniul securității și sănătății în munca.

(2) Principalele atribuții ale Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei în acest domeniu sunt următoarele:

a) elaborează politica și strategia naționala în domeniul securității și sănătății în munca, în colaborare cu Ministerul Sănătății Publice și prin consultarea cu alte instituții cu atribuții în domeniu;

b) elaborează proiecte de acte normative în vederea implementării unitare a strategiei naționale și a acquis-ului comunitar din domeniu;

c) avizează reglementările cu implicații în domeniu inițiate de alte instituții, potrivit legii, și participa, după caz, la elaborarea unor astfel de reglementări;

d) monitorizează aplicarea legislației pe baza datelor, a informațiilor și a propunerilor transmise de instituțiile aflate în subordine sau coordonare, precum și ale celor cu care colaborează în desfășurarea activității;

e) abiliteaza persoane juridice și fizice pentru a presta servicii de protecție și prevenire în domeniul securității și sănătății în munca, denumite în prezenta lege servicii externe, la care se face referire la art. 8 alin. (4);

f) recunoaște, desemnează, notifica și supraveghează laboratoare de încercări, precum și organisme din domeniul sau de competența, în condițiile legii;

g) coordonează, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, elaborarea programelor de cercetare de interes național în domeniul securității și sănătății în munca;

h) organizează, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, activitatea de pregătire generală și/sau de specialitate în domeniul securității și sănătății în munca pentru instituțiile de învățământ;

i) desfășoară activități de informare-documentare, potrivit legii;

j) avizează materiale de informare și instruire, cum ar fi suporturi de curs, broșuri, pliante, afișe elaborate de alte persoane juridice sau fizice, în sensul asigurării concordanței mesajelor pe care acestea le conțin cu prevederile legislației în vigoare;

k) reprezintă statul în relațiile internaționale din domeniul sau de competența.

Art. 46.

(1) Ministerul Sănătății Publice, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, este autoritatea centrala în domeniul asistenței de sănătate publică.

(2) Ministerul Sănătății Publice îndeplinește, în principal, următoarele atribuții în domeniul sănătății lucrătorilor la locul de muncă:

a) coordonează activitatea de medicina a muncii la nivel național;

b) elaborează sau avizează reglementări pentru protecția sănătății în relație cu mediul de muncă, pentru promovarea sănătății la locul de muncă, precum și pentru medicina muncii;

c) supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor;

d) asigura formarea și perfecționarea profesională în domeniul medicinei muncii;

e) coordonează activitatea de cercetare, declarare, înregistrare și evidenta a bolilor profesionale și a celor legate de profesiune;

f) autorizează/avizează și controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la locul de muncă;

g) colaborează cu alte instituții implicate în activități cu impact asupra sănătății lucrătorilor;

h) îndeplinește și alte atribuții, conform competentelor sale în domeniu, reglementate prin legi speciale.

Art. 47.

(1) Inspecția Muncii reprezintă autoritatea competentă în ceea ce privește controlul aplicării legislației referitoare la securitatea și sănătatea în munca.

(2) Instituția prevăzută la alin. (1) controlează modul în care se aplică legislația naționala din domeniul securității și sănătății în munca la toate persoanele fizice și juridice din sectoarele prevăzute la art. 3 alin. (1), cu excepția celor prevăzute la art. 50 alin. (1) și (2), și are, în principal, următoarele atribuții:

a) controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;

b) solicita măsurători și determinări, examinează probe de produse și de materiale în unități și în afară acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situații de pericol;

c) dispune sistarea activității sau scoaterea din funcțiune a echipamentelor de muncă, în cazul în care constata o stare de pericol grav și iminent de accidentare sau de imbolnavire profesională și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;

d) cercetează evenimentele conform competentelor, avizează cercetarea, stabilește sau confirma caracterul accidentelor;

e) coordonează, în colaborare cu Institutul Național de Statistica și cu celelalte instituții implicate, după caz, sistemul de raportare și evidenta a accidentelor de muncă și a incidentelor, iar, în colaborare cu Ministerul Sănătății Publice, sistemul de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie;

f) analizează activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8 alin. (4) și propune retragerea abilitarii, după caz;

g) raportează Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei situațiile deosebite care necesita îmbunătățirea reglementărilor din domeniul securității și sănătății în munca;

h) furnizează informații celor interesați despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislației din domeniul securității și sănătății în munca.

Art. 48.

(1) Asiguratorul, stabilit de lege, reprezintă autoritatea competentă în domeniul asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale.

(2) Instituția prevăzută la alin. (1) are atribuții pentru:

a) sprijinirea activității de prevenire în domeniul securității și sănătății în munca a angajatorilor;

b) reabilitarea medicală și, după caz, psihologică, precum și compensarea victimelor accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale;

c) raportarea către Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a situațiilor deosebite care necesita îmbunătățirea reglementărilor din domeniul securității și sănătății în munca.

Art. 49.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii fundamentează științific măsurile de îmbunătățire a activității de securitate și sănătate în munca și promovează politica stabilită pentru acest domeniu.

Art. 50.

(1) Ministerul Apărării Naționale, structurile militare și structurile în care își desfășoară activitatea funcționari publici cu statut special din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, Serviciul Roman de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Paza, Serviciul de Telecomunicații Speciale, precum și Comisia Naționala pentru Controlul Activităților Nucleare organizează, coordonează și controlează activitatea de securitate și sănătate în munca din unitățile lor, prin serviciile de prevenire și protecție create sau desemnate de către aceste instituții, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi.

(2) Cercetarea, înregistrarea și evidenta accidentelor de muncă și a bolilor profesionale produse în unitățile din subordinea instituțiilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de organele proprii ale acestora.

(3) Instituțiile prevăzute la alin. (1) pot elabora reglementări proprii pentru aplicarea prezentei legi, în completarea celor existente la nivel național.