Art. 6.
Legea nr. 272/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul I — Dispoziții generale și definiții
Respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:
a) respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) egalitatea șanselor și nediscriminarea;
c) responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești;
d) primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului;
e) descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială și parteneriatul dintre instituțiile publice și furnizorii privați acreditați;
(la 03-07-2022, sintagma: organismele private autorizate a fost înlocuită de Punctul 52, Articolul I din LEGEA nr. 191 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 30 iunie 2022 )
f) asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil;
g) respectarea demnității copilului;
h) ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate;
i) asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecție;
j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
k) asigurarea protecției împotriva abuzului, neglijării, exploatării, înstrăinării părintești sau a oricărei forme de violență asupra copilului;
(la 10-05-2024, Litera k) , Articolul 6 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 4. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 123 din 30 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 7 mai 2024 )
l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie.
m) menținerea fraților împreună.
(la 10-05-2024, Articolul 6 , Capitolul I a fost completat de Punctul 5. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 123 din 30 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 7 mai 2024 )
Capitolul I — Dispoziții generale și definiții
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 6 din Legea nr. 272/2004”.