Tribonian›Legislație›Legea nr. 272/2004 – protecția și promovarea drepturilor copilului›Capitolul VII — Instituții și servicii cu atribuții în protecția copilului›Art. 122

Legea nr. 272/2004 – protecția și promovarea drepturilor copilului

Art. 122.

Legea nr. 272/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul VII — Instituții și servicii cu atribuții în protecția copilului › Secţiunea a 2-a — Instituții și servicii la nivel local

(1) Pot primi copii în plasament familiile și persoanele care au vârsta de minimum 18 ani, au capacitate deplină de exercițiu, domiciliul în România și care prezintă garanții morale și condiții materiale necesare creșterii și îngrijirii copilului separat, temporar sau definitiv, de părinții săi.

(2) La stabilirea măsurii de plasament la familii și persoane, direcția generală de asistență socială și protecția copilului realizează demersuri pentru identificarea membrilor familiei extinse în vederea consultării și implicării lor în stabilirea/revizuirea obiectivelor planului individualizat de protecție.

(la 03-07-2022, Alineatul (2) din Articolul 122 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 40, Articolul I din LEGEA nr. 191 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 30 iunie 2022 )

(3) Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecției copilului, încheiat cu direcția sau cu un furnizor privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice:

a) activitatea de creștere, îngrijire și educare a copiilor aflați în plasament se desfășoară la domiciliu;

b) programul de lucru este impus de nevoile copiilor;

c) planificarea timpului liber se face în funcție de programul familiei și al copiilor aflați în plasament;

d) în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activității desfășurate, cu excepția cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcție.

(la 03-07-2022, sintagma: organism privat acreditat a fost înlocuită de Punctul 52, Articolul I din LEGEA nr. 191 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 30 iunie 2022 )

(4) Abrogat.

(la 12-08-2024, Alineatul (4) , Articolul 122 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VII a fost abrogat de Litera a) , Articolul 31 , Capitolul V din ORDONANȚA nr. 27 din 1 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 9 august 2024 )

(5) Abrogat.

(la 12-08-2024, Alineatul (5) , Articolul 122 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VII a fost abrogat de Litera a) , Articolul 31 , Capitolul V din ORDONANȚA nr. 27 din 1 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 9 august 2024 )

Decizii CCR și ÎCCJ la art. 122

  • ÎCCJDecizie de admitere: RIL nr. 25/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 20 februarie 2019:
  • ÎCCJDecizie de respingere: HP nr. 216/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 713 din 31 iulie 2025.

Note

  • NotăDispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist și ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu derogă de la regula privind obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, reglementată de art. 1 alin. (2), art. 144 și art. 149 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care asistentul maternal profesionist asigură continuitatea activității de creștere, îngrijire și educare a copiilor în perioada respectivă, acesta nefiind îndreptățit la plata unei despăgubiri echivalente cu indemnizația de concediu.
Art. 122 Legea 272/2004, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul VII — Instituții și servicii cu atribuții în protecția copilului

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 122 din Legea nr. 272/2004”.