Art. 2.
Legea nr. 255/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 22 octombrie 2026
Titlul I — Dispoziţii generale › Capitolul I — Obiectul reglementării
În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) Codul de procedură penală - Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;
b) Codul de procedură penală din 1968 - Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare;
c) legea veche - Codul de procedură penală din 1968, precum şi orice dispoziţii cu caracter procesual penal anterioare intrării în vigoare a prezentei legi;
d) legea nouă - Codul de procedură penală şi dispoziţiile cu caracter procesual penal, astfel cum au fost modificate prin titlurile II şi III;
e) Codul penal din 1968 - Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Capitolul I — Obiectul reglementării
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 2 din Legea nr. 255/2013”.