Tribonian›Legislație›Legea nr. 217/2003 – violența domestică›Capitolul III — Servicii sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice›Art. 27

Legea nr. 217/2003 – violența domestică

Art. 27.

Legea nr. 217/2003 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Servicii sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice

(1) Persoanele condamnate pentru infracțiuni de violență domestică sunt obligate să participe la programe speciale de consiliere și reinserție socială organizate de către instituțiile însărcinate cu executarea pedepsei în evidența cărora se află.

(2) Cazurile de violență domestică pot fi supuse medierii la cererea părților, conform legii.

(3) În soluționarea cazurilor de divorț, în care s-a reținut culpa unuia dintre soți cu privire la săvârșirea unor fapte de violență domestică, instanțele judecătorești competente pot dispune, din oficiu sau la cererea expresă formulată de către celălalt soț, în sarcina agresorului, măsura de a participa la programele speciale de consiliere psihologică organizate de către serviciile de specialitate publice sau private.

(4) Ministerul Muncii și Protecției Sociale în colaborare cu Ministerul Sănătății și Colegiul Psihologilor din România, prin consultare cu Ministerul Justiției, elaborează metodologia privind modalitatea de participare la programele speciale de consiliere psihologică organizate de către serviciile de specialitate publice sau private.*)

*) A se vedea Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 2.524/2018 pentru aprobarea Metodologiei privind modalitatea de participare la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de către serviciile de specialitate publice sau private, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 30 ianuarie 2019.

Art. 27 Legea 217/2003, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Servicii sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 27 din Legea nr. 217/2003”.