Tribonian›Legislație›Legea nr. 202/2002 – egalitatea de șanse›Capitolul VI — Soluționarea sesizărilor și reclamațiilor privind discriminarea bazată pe criteriul de sex›Art. 30

Legea nr. 202/2002 – egalitatea de șanse

Art. 30.

Legea nr. 202/2002 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul VI — Soluționarea sesizărilor și reclamațiilor privind discriminarea bazată pe criteriul de sex

(1) Angajații au dreptul ca, în cazul în care se consideră discriminați pe baza criteriului de sex, să formuleze sesizări/reclamații către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este direct implicat, și să solicite sprijinul organizației sindicale sau al reprezentanților salariaților din unitate pentru rezolvarea situației la locul de muncă.

(2) În cazul în care această sesizare/reclamație nu a fost rezolvată la nivelul angajatorului prin mediere, persoana angajată care prezintă elemente de fapt ce conduc la prezumția existenței unei discriminări directe sau indirecte bazate pe criteriul de sex în domeniul muncii, pe baza prevederilor prezentei legi, are dreptul atât să sesizeze instituția competentă, cât și să introducă cerere către instanța judecătorească competentă în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul ori reședința, respectiv la secția/completul pentru conflicte de muncă și drepturi de asigurări sociale din cadrul tribunalului sau, după caz, instanța de contencios administrativ, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

Art. 30 Legea 202/2002, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul VI — Soluționarea sesizărilor și reclamațiilor privind discriminarea bazată pe criteriul de sex

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 30 din Legea nr. 202/2002”.