Art. II.
Legea nr. 2/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul I — Modificarea și completarea unor acte normative în vederea degrevării instanțelor judecătorești › Secţiunea 1 — Modificarea și completarea Codului de procedură penală
(1) Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.
(2) Dispozițiile referitoare la strămutare, respectiv cele privind desemnarea unei alte instanțe din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai cererilor de strămutare sau de desemnare a unei alte instanțe cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Capitolul I — Modificarea și completarea unor acte normative în vederea degrevării instanțelor judecătorești
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. ii din Legea nr. 2/2013”.