Art. 43.
Legea nr. 196/2018 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul IV — Încetarea destinației folosinței comune pentru părțile comune din condominiu
(1) Părțile comune pot fi atribuite proprietarilor în folosință exclusivă numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalți proprietari.
(2) Hotărârea de atribuire în folosință exclusivă se adoptă cu acordul tuturor proprietarilor din condominiu și ai cotelor-părți indivize.
(3) Atribuirea în folosință exclusivă se face în baza unui contract încheiat între asociația de proprietari și proprietarul căruia i se atribuie în folosință exclusivă partea de proprietate comună.
(4) Contractul prevăzut la alin. (3) se încheie pe o perioadă de maximum 12 luni și poate fi reînnoit numai cu acordul ambelor părți și cu respectarea prevederilor prezentei legi.
(5) Veniturile obținute din atribuirea părților comune în folosință exclusivă respectă prevederile art. 70 din prezenta lege.
Articole la care trimite art. 43
Capitolul IV — Încetarea destinației folosinței comune pentru părțile comune din condominiu
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 43 din Legea nr. 196/2018”.