Art. 34.
Legea nr. 196/2018 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Drepturile și obligațiile proprietarilor › Secţiunea a 3-a — Modul de utilizare a proprietății individuale și a părților comune
(1) Utilizarea proprietății individuale este stabilită de proprietar în conformitate cu destinația acesteia.
(2) Proprietarul poate aduce îmbunătățiri sau modificări proprietății sale individuale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcții de către autoritatea administrației publice competente, fără a pune în pericol integritatea structurală a condominiului, rezistența mecanică, stabilitatea și siguranța clădirii sau a altor proprietăți individuale, precum și buna funcționare a instalațiilor aferente acestora.
(3) Modificările suprafețelor construite sau utile se comunică președintelui asociației de proprietari și organului fiscal local în termen de 30 de zile de la încheierea lucrărilor și se introduc în cartea tehnică a construcției și în baza de date a asociației, în vederea stabilirii consumurilor corespunzătoare cu noile suprafețe utile.
Capitolul III — Drepturile și obligațiile proprietarilor
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 34 din Legea nr. 196/2018”.