Tribonian›Legislație›Legea nr. 196/2018 – asociațiile de proprietari›Capitolul I — Dispoziții generale, definiții›Art. 10^1

Legea nr. 196/2018 – asociațiile de proprietari

Art. 10^1.

Legea nr. 196/2018 · art. 10^1 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul I — Dispoziții generale, definiții › Secţiunea a 3-a — Raportul dintre autoritățile administrației publice și asociațiile de proprietari

(1) În cazul unor defecțiuni tehnice, acțiuni accidentale sau accidente tehnice ale infrastructurii tehnico-edilitare care afectează minimum 25% din condominiile aflate în raza teritorială a unei unități administrativ-teritoriale, la solicitarea asociațiilor de proprietari sau a proprietarilor, după caz, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot aproba, prin hotărâre, finanțarea din bugetele locale a cheltuielilor necesare pentru reparații, revizii, lucrări de intervenție în caz de avarie a elementelor de infrastructură din condominii.

(2) Sumele virate în contul asociației de proprietari, potrivit alin. (1), reprezintă creanțe bugetare de încasat de la asociațiile de proprietari sau de la proprietari, după caz, și se recuperează, într-o singură tranșă sau în mai multe rate, în termenul și condițiile stabilite prin hotărârea autorității deliberative. În caz de neplată la termenul stabilit, autoritățile administrației publice locale calculează majorări de întârziere potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Creanțele bugetare și majorările de întârziere se stabilesc și se colectează prin intermediul organelor fiscale locale potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(la 19-12-2025, Sectiunea a 3-a , Capitolul I a fost completată de Articolul VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 18 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1181 din 19 decembrie 2025 )

Art. 10^1 Legea 196/2018, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Dispoziții generale, definiții

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 10^1 din Legea nr. 196/2018”.