Tribonian›Legislație›Legea nr. 10/2001 – imobilele preluate abuziv›Capitolul I — Dispoziții generale›Art. 1

Legea nr. 10/2001 – imobilele preluate abuziv

Art. 1.

Legea nr. 10/2001 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul I — Dispoziții generale

(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi*).

(la 06-02-2009, Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 1 din 30 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 3 februarie 2009. )

(2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România*).

(la 20-05-2013, Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de lit. a) a art. 50 din LEGEA nr. 165 din 16 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 17 mai 2013, prin înlocuirea unei sintagme. )

(3) Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității investite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității investite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării*).

(la 20-05-2013, Alin. (3) al art. 1 a fost modificat de lit. a) a art. 50 din LEGEA nr. 165 din 16 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 17 mai 2013, prin înlocuirea unei sintagme. )

(4) Măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.

(5) Primarii sau, după caz, conducătorii entităților investite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare*).

(la 30-12-2005, Alin. (5) al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din Titlul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 209 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.194 din 30 decembrie 2005. )

Decizii CCR și ÎCCJ la art. 1

  • ÎCCJDecizie de admitere: HP nr. 25/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 912 din 14 noiembrie 2016:

Note

  • NotăPotrivit lit. b) a art. 50 din LEGEA nr. 165 din 16 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 17 mai 2013, orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
  • NotăÎn interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 12 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv in perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv in perioada regimului comunist în România și la art. 22^1-22^3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 401/2013 și completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, stabilește că:
  • NotăBunurile care pot fi oferite în compensare sunt terenurile, cu sau fără construcții, și construcțiile finalizate sau nefinalizate, indiferent de categoria în care se încadrează imobilele pentru care s-a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, nefiind aplicabile.
Art. 1 Legea 10/2001, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Dispoziții generale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 1 din Legea nr. 10/2001”.