Art. 63.
Legea nr. 95/2006 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Titlul III — Asistența medicală primară › Capitolul I — Dispoziții generale
(1) Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului asistenței medicale primare, asigurată prin serviciile de medicină de familie.
(1^1) Asistența medicală primară este asigurată prin cabinetul de medicină de familie, care poate fi unitate sanitară de utilitate publică.
(la 04-11-2023, Articolul 63, Capitolul I, Titlul III a fost completat de Punctul 1., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 297 din 31 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 1 noiembrie 2023 )
(1^2) Statutul de «unitate sanitară de utilitate publică» se acordă cabinetelor de medicină de familie, la cerere.
(la 04-11-2023, Articolul 63, Capitolul I, Titlul III a fost completat de Punctul 1., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 297 din 31 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 991 din 1 noiembrie 2023 )
(2) Termenul asistență medicală primară definește furnizarea îngrijirilor de sănătate cuprinzătoare, de prim-contact, indiferent de natura problemei de sănătate, în contextul unei relații continue cu pacienții, în prezența bolii sau în absența acesteia.
(3) Domeniul definit la alin. (2) face obiectul specialității medicină de familie.
Capitolul I — Dispoziții generale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 63 din Legea nr. 95/2006”.