Art. 597.
Legea nr. 95/2006 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Titlul XIV — Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea și funcționarea Colegiului Farmaciștilor din România › Capitolul III — Organizarea și funcționarea CFR › Secţiunea a 4-a — Drepturile și obligațiile membrilor CFR
(1) În vederea creșterii gradului de pregătire profesională și asigurării unui nivel ridicat al cunoștințelor profesionale, farmaciștii sunt obligați să urmeze un număr de cursuri de pregătire și alte forme de educație continuă și informare în domeniul științelor profesionale, pentru cumularea numărului de credite stabilit în acest sens de către CFR. Sunt creditate programele, precum și celelalte forme de educație farmaceutică continuă avizate de CFR.
(2) Farmaciștii care nu realizează pe parcursul a 3 ani numărul minim de credite de educație profesională continuă stabilit de Consiliul Național al CFR sunt suspendați din exercițiul profesiei, până la realizarea numărului de credite respectiv.
Capitolul III — Organizarea și funcționarea CFR
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 597 din Legea nr. 95/2006”.