Art. 570.
Legea nr. 95/2006 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Titlul XIV — Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea și funcționarea Colegiului Farmaciștilor din România › Capitolul I — Exercitarea profesiei de farmacist › Secţiunea 1 — Dispoziții generale
(1) Profesia de farmacist poate fi exercitată pe teritoriul României de persoanele prevăzute la art. 563, care îndeplinesc următoarele condiții:
a) dețin un titlu oficial de calificare în farmacie, prevăzut de lege;
b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege;
c) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de farmacist;
d) sunt membri ai CFR.
(2) Farmaciștii cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în România, precum și farmaciștii care întrunesc condițiile prevăzute la art. 563 lit. c) și e) au, în exercitarea profesiei, aceleași drepturi și obligații ca și farmaciștii cetățeni români, membri ai CFR.
Articole la care trimite art. 570
Capitolul I — Exercitarea profesiei de farmacist
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 570 din Legea nr. 95/2006”.