Tribonian›Legislație›Legea nr. 95/2006›Capitolul I — Exercitarea profesiei de medic stomatolog›Art. 487

Legea nr. 95/2006

Art. 487.

Legea nr. 95/2006 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Titlul XIII — Exercitarea profesiei de medic stomatolog. Organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor Stomatologi din România › Capitolul I — Exercitarea profesiei de medic stomatolog › Secţiunea 1 — Dispoziții generale

(1) În cazul în care un medic stomatolog își întrerupe activitatea profesională sau se află într-o situație de incompatibilitate pe o perioadă mai mare de 5 ani, CMSR va reatesta competența profesională a acestuia în vederea reluării activității stomatologice.

(la 21-11-2022, sintagma: activității medico-dentare a fost înlocuită de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 308 din 16 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1113 din 18 noiembrie 2022 )

(2) Procedura privind modalitățile și condițiile de verificare și atestare a nivelului profesional se stabilește de Consiliul național al CMSR, conform Codului deontologic al medicului stomatolog și Regulamentului de organizare și funcționare al CMSR.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică și medicilor stomatologi cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene stabiliți pe teritoriul României.

(4) Programul de pregătire profesională se desfășoară sub forma unui stagiu practic, pe parcursul căruia activitățile stomatologice se desfășoară sub supravegherea medicului stomatolog coordonator.

(la 21-11-2022, Articolul 487 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul XIII a fost completat de Punctul 12^5, Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 308 din 16 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1113 din 18 noiembrie 2022 )

(5) Desfășurarea stagiului se realizează în baza unui contract de stagiu, în condițiile stabilite de Consiliul național al CMSR.

(la 21-11-2022, Articolul 487 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul XIII a fost completat de Punctul 12^5, Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 308 din 16 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1113 din 18 noiembrie 2022 )

Art. 487 Legea 95/2006, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Exercitarea profesiei de medic stomatolog

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 487 din Legea nr. 95/2006”.