Art. 390.
Legea nr. 95/2006 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Titlul XII — Exercitarea profesiei de medic. Organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România › Capitolul I — Exercitarea profesiei de medic › Secţiunea a 3-a — Autorizarea exercitării profesiei de medic
(1) Medicii care întrunesc condițiile prevăzute la art. 376 exercită profesia pe baza certificatului de membru al CMR, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.
(2) În caz de prestare temporară sau ocazională de servicii pe teritoriul României, medicii cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state, sunt exceptați de la obligativitatea înscrierii în CMR. Accesul la activitățile de medic pe durata prestării serviciilor se face conform prevederilor art. 402.
(3) Certificatul de membru se acordă pe baza următoarelor acte:
a) documentele care atestă formarea în profesie;
b) certificatul de sănătate;
c) declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 388 și 389;
d) certificatul de cazier judiciar.
(4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă.
Articole la care trimite art. 390
Capitolul I — Exercitarea profesiei de medic
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 390 din Legea nr. 95/2006”.