Tribonian›Legislație›Legea nr. 95/2006›Capitolul IV — Finanțarea activității de transplant›Art. 153

Legea nr. 95/2006

Art. 153.

Legea nr. 95/2006 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Titlul VI — Efectuarea prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic › Capitolul IV — Finanțarea activității de transplant

(1) Costul investigațiilor, spitalizării, intervențiilor chirurgicale, medicamentelor, materialelor sanitare, al îngrijirilor postoperatorii, precum și cheltuielile legate de coordonarea de transplant se pot deconta după cum urmează:

a) din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, pentru pacienții incluși în programele naționale de transplant aprobate prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor art. 51 alin. (4);

b) prin contribuția personală a pacientului sau a unui sistem de asigurări voluntare de sănătate;

c) din donații și sponsorizări de la persoane fizice sau juridice, organizații neguvernamentale ori alte organisme interesate.

(2) Prin excepție de la prevederile art. 58 alin. (7) și (8), în cadrul programului național de transplant derulat de Ministerul Sănătății se asigură finanțarea cheltuielilor aferente tuturor medicamentelor utilizate în timpul spitalizării bolnavilor pentru realizarea transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic.

(la 03-09-2022, Articolul 153 din Capitolul IV , Titlul VI a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA nr. 37 din 31 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 31 august 2022 )

Articole la care trimite art. 153

Art. 153 Legea 95/2006, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV — Finanțarea activității de transplant

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 153 din Legea nr. 95/2006”.