Art. 57.
Legea nr. 487/2002 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Capitolul V — Internarea într-o unitate de psihiatrie › Secţiunea a 2-a — Internarea nevoluntară
(1) Transportul persoanei în cauză la spitalul de psihiatrie se realizează, de regulă, prin intermediul serviciului de ambulanță. În cazul în care comportamentul persoanei în cauză este vădit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizează cu ajutorul poliției, jandarmeriei, pompierilor, în condițiile respectării tuturor măsurilor posibile de siguranță și respectării integrității fizice și demnității persoanei.
(2) Transportul bolnavului psihic cu ambulanța se efectuează, întotdeauna, cu însoțitor.
Capitolul V — Internarea într-o unitate de psihiatrie
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 57 din Legea nr. 487/2002”.