Art. 108.
Legea nr. 295/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Capitolul V — Regimul operațiunilor cu arme, componente esențiale și muniții › Secţiunea a 3-a — Regimul efectuării operațiunilor cu arme, componente esențiale și muniții
Obligațiile armurierilor care desfășoară operațiuni de producere a armelor, componentelor esențiale și munițiilor
(la 04-11-2019, sintagma: armelor, pieselor și munițiilor a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )
Armurierii care desfășoară operațiuni de producere a armelor, componentelor esențiale și munițiilor au următoarele obligații:
(la 04-11-2019, sintagma: armelor, pieselor și munițiilor a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )
a) să dețină un sistem de control al procesului de producere, asamblare, modificare, prelucrare, experimentare, dezactivare, casare și distrugere a armelor letale și neletale, în care să fie evidențiate atât armele, componentele esențiale ale acestora, cât și rebuturile;
b) să își constituie registre în care să țină evidența operațiunilor cu arme, componente esențiale și muniții, în condițiile prevăzute la art. 92, și să le prezinte, pentru control, organelor competente;
c) să solicite avizul poliției pentru persoanele angajate să facă operațiuni cu arme, componente esențiale și muniții;
(la 04-11-2019, sintagma: arme, piese și muniții a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )
d) să dețină spații destinate efectuării operațiunilor de producere a armelor, componentelor esențiale și munițiilor, asigurate cu amenajări tehnice de protecție și sisteme electronice de alarmare, avizate de organele de poliție și conectate la dispecerate de alarmare și intervenție specializate;
(la 04-11-2019, sintagma: armelor, pieselor și munițiilor a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )
e) să dețină spații corespunzătoare, destinate depozitării armelor și componentelor esențiale, avizate de organele de poliție, precum și spații destinate exclusiv depozitării munițiilor, capselor sau pulberilor pentru muniție, autorizate de inspectoratul teritorial de muncă.
(la 04-11-2019, sintagma: pieselor a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )
Articole la care trimite art. 108
Capitolul V — Regimul operațiunilor cu arme, componente esențiale și muniții
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 108 din Legea nr. 295/2004”.