Tribonian›Legislație›Legea nr. 292/2011›Capitolul IV — Măsuri integrate de asistență socială›Art. 70

Legea nr. 292/2011

Art. 70.

Legea nr. 292/2011 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Capitolul IV — Măsuri integrate de asistență socială › Secţiunea a 2-a — Asistența socială a copilului și a familiei

(1) Orice copil lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi are dreptul la protecție alternativă care constă în instituirea tutelei, măsuri de protecție specială și adopție.

(2) Protecția specială constă în instituirea măsurii plasamentului și acordarea de servicii sociale destinate îngrijirii și dezvoltării copilului până la dobândirea capacității depline de exercițiu a acestuia, acompaniate de beneficiile de asistență socială prevăzute de lege.

(3) Deciziile de separare a copilului de părinții săi sau de limitare a exercițiului drepturilor părintești sunt precedate obligatoriu de servicii sociale de informare și consiliere, de terapie și mediere adresate părinților, precum și de măsuri de sprijin material și financiar, dacă este cazul.

(la 21-04-2024, Alineatul (3) , Articolul 70 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 68. , Articolul III din LEGEA nr. 100 din 16 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 18 aprilie 2024 )

(4) Tinerii care au beneficiat de măsuri de protecție specială și nu au posibilitatea revenirii în familie, aflați în situații de risc de excluziune socială pot beneficia, la cerere, de continuarea acordării unor măsuri de protecție specială pe o perioadă determinată, în condițiile prevăzute de legislația specială.

(5) Măsurile de protecție specială a copilului se stabilesc prin planul individualizat de protecție, întocmit, aplicat și monitorizat de către autoritățile/instituțiile abilitate de lege.

Art. 70 Legea 292/2011, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV — Măsuri integrate de asistență socială

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 70 din Legea nr. 292/2011”.