Tribonian›Legislație›Legea nr. 1/2000›Capitolul III — Retrocedarea terenurilor forestiere

Legea nr. 1/2000

Legea nr. 1/2000

Capitolul IIIRetrocedarea terenurilor forestiere

Art. 24.

(1) Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primita prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avuta în proprietate, persoanelor fizice și juridice sau, după caz, mostenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente.

(la 25-07-2005, Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de pct. 22 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(1^1) În cazul în care validarea s-a facut pe alt amplasament decat cel avut în proprietate iar pentru respectiva suprafața nu s-a facut punerea în posesie, titlul de proprietate se emite pe numele fostului proprietar sau al mostenitorilor acestuia.

(la 25-07-2005, Alin. (1^1) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(1^2) Terenurile din ariile naturale protejate, constituite și declarate astfel potrivit legii, arboretele constituite ca unități - sursa pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, plantajele, culturile de plante - mama pentru producția de butasi, inscrise în catalogul național al materialelor de baza, se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, cu obligația de a le pastra destinația și de a le asigura administrarea prin structuri silvice autorizate. Fostul proprietar poate opta pentru atribuirea unei suprafete echivalente din fondul forestier proprietate de stat*).

(la 25-07-2005, Alin. (1^2) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(1^3) În cazul terenurilor defrisate după data de 1 ianuarie 1990 fostul proprietar poate opta pentru restituirea pe vechiul amplasament.

(la 25-07-2005, Alin. (1^3) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(1^4) În cazul în care pe vechiul amplasament se afla paduri incadrate în grupa I functionala conform prevederilor Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, fostul proprietar sau mostenitorii acestuia trebuie să respecte destinația acestora și să permită lucrarile de interventie necesare sau pot opta pentru restituirea unui alt teren, situat în apropierea vechiului amplasament*).

(la 25-07-2005, Alin. (1^4) al art. 24 a fost introdus de pct. 23 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(2) Se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite fostilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie.

(la 25-07-2005, Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 24 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(3) Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar*).

(la 25-07-2005, Alin. (3) al art. 24 a fost modificat de pct. 24 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(3^1) Abrogat.

(la 25-07-2005, Alin. (3^1) al art. 24 a fost abrogat de pct. 25 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(3^2) Abrogat.

(la 25-07-2005, Alin. (3^2) al art. 24 a fost abrogat de pct. 25 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(4) Unitatile și subunitatile silvice din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, precum și ceilalti deținători actuali ai terenurilor forestiere solicitate de fostii proprietari sau de mostenitorii lor, vor pune la dispoziție comisiilor locale de aplicare a prevederilor prezentei legi suprafetele de teren pentru care cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost validate, pe categorii de deținători prevăzute în prezenta lege, în condițiile prevăzute la alin. (1)-(3). Trecerea efectiva a terenurilor în proprietatea privată se va face cu ocazia punerii în posesie, potrivit prezentei legi.

(la 25-07-2005, Alin. (4) al art. 24 a fost modificat de pct. 24 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(5) Autoritatea publică centrala care raspunde de silvicultura va lua măsuri ca fiecare ocol silvic sa delimiteze perimetrele cu terenuri ce rămân în proprietatea statului de terenurile care fac obiectul, reconstituirii dreptului de proprietate privată.

(la 25-07-2005, Alin. (5) al art. 24 a fost modificat de pct. 24 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(6) Terenurile proprietate de stat, administrate de Institutul de Cercetari și Amenajari Silvice, destinate activității de cercetare, rămân în administrarea acestuia, cu excepția terenurilor forestiere preluate de la fostii proprietari și solicitate de persoanele indreptatite la reconstituire. Terenurile forestiere destinate cercetării care fac obiectul retrocedarii se vor delimita în trupuri compacte, începând de la marginea perimetrului.

(la 25-07-2005, Alin. (6) al art. 24 a fost introdus de pct. 26 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

Art. 25.

(1) Reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie a titularilor, în cazul terenurilor forestiere, precum și eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale și, respectiv, comisiile judetene, în condițiile și cu procedura stabilite de Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 169/1997, de Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1172/2001, cu modificările și completările ulterioare, și conform prezentei legi.

(la 25-07-2005, Alin. (1) al art. 25 a fost modificat de pct. 27 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(2) Gospodarirea și exploatarea terenurilor forestiere, atribuite în condițiile art. 24 din prezenta lege, se fac în regim silvic, potrivit legii.

-----------

Alin. (2) al art. 25 a revenit la forma anterioara ORDONANTEI DE URGENTA nr. 102 din 27 iunie 2001, prin abrogarea pct. 36 al art. I din aceasta ordonanța de către pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 400 din 17 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 9 iulie 2002.

(3) Pentru persoanele prevăzute la art. 24 alin. (1) din prezenta lege se va emite un titlu de proprietate suplimentar. Dacă nu a fost emis inca un titlu de proprietate pentru suprafața de teren forestier primita prin aplicarea legilor fondului funciar, se va emite un singur titlu pentru întreaga suprafața rezultata din aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 169/1997 și a prezentei legi.

(la 25-07-2005, Alin. (3) al art. 25 a fost modificat de pct. 27 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(4) Abrogat.

(la 29-06-2001, Alin. (4) al art. 25 a fost abrogat de pct. 37 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 27 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 29 iunie 2001. )

Art. 26.

(1) Formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestiera, pasunilor și fanetelor, obsti de mosneni în devalmasie, obsti razesesti nedivizate, composesorate, obsti de cumparare, paduri graniceresti, paduri urbariale, comune politice, cooperative, alte comunitati și forme asociative cu diferite denumiri, li se va elibera un singur titlu de proprietate, la solicitarea reprezentantului legal al acestora, cu mențiunea la titular, după caz: "obste de mosneni", "obste de razesi", "composesorat", "paduri graniceresti", alte asociații și forme asociative cu denumirea localității respective.

(la 25-07-2005, Alin. (1) al art. 26 a fost modificat de pct. 28 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(2) Formelor asociative li se va restitui în intregime suprafața avuta în proprietate.

(la 25-07-2005, Alin. (2) al art. 26 a fost modificat de pct. 28 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(2^1) În cazul în care forma asociativa a fost în devalmasie, fără specificarea cotei-părți pentru fiecare asociat deposedat, suprafața ce se restituie se stabileste în cote-părți egale, în limitele prevăzute la alin. (2).

(la 29-06-2001, Alin. (2^1) al art. 26 a fost introdus de pct. 39 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 27 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 29 iunie 2001. )

(2^2) Suprafața restituita formelor asociative cuprinde numai terenurile pentru care s-au formulat cereri.

(la 29-06-2001, Alin. (2^2) al art. 26 a fost introdus de pct. 39 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 27 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 29 iunie 2001. )

(2^3) Suprafața restituita membrilor formelor asociative nu se cumuleaza cu suprafața dobandita conform prevederilor art. 24 alin. (1) și ale art. 29 alin. (1).

(la 09-07-2002, Alin. (2^3) al art. 26 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 400 din 17 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 9 iulie 2002, care modifică pct. 39 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 27 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 29 iunie 2001. )

(2^4) Încetat efectele juridice.

-------------

Alin. (2^4) al art. 26 și-a încetat efectele juridice conform DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 603 din 20 mai 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 15 iulie 2008.

(la 09-07-2002, Alin. (2^4) al art. 26 a fost introdus de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 400 din 17 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 9 iulie 2002, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 27 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 29 iunie 2001, cu pct. 39^1. )

Pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 400 din 17 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 9 iulie 2002 și-a încetat efectele juridice conform DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 603 din 20 mai 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 15 iulie 2008.

(3) Titlul de proprietate va fi insotit de o schita de amplasament a suprafetei de teren forestier care a apartinut obstii de mosneni, obstii de razesi, composesoratului și altora asemenea, ce urmeaza a fi restituit.

(la 25-07-2005, Alin. (3) al art. 26 a fost modificat de pct. 28 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(3^1) Punerea în posesie în cazul suprafețelor reconstituite pe raza mai multor comune se face de către comisiile locale sub coordonarea și cu avizul oficiilor judetene ale Agentiei Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliara, iar în cazul suprafețelor reconstituite pe raza mai multor judete de către Agentia Naționala de Cadastru și Publicitate Imobiliara. Titlul de proprietate se va emite de comisia judeteana în a carei raza teritoriala se afla sediul formei asociative.

(la 25-07-2005, Alin. (3^1) al art. 26 a fost introdus de pct. 29 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(4) Abrogat.

-----

Alin. (4) al art. 26 a fost abrogat de pct. 40 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 27 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 29 iunie 2001.

Art. 27.

Administrarea și exploatarea terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege se face în conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislatia statului român în perioada anilor 1921 - 1946, în măsura în care nu contravin legislației în vigoare.

(la 25-07-2005, Art. 27 a fost modificat de pct. 30 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

Art. 28.

(1) În vederea organizarii administrarii terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege și a determinarii responsabilitatilor cu privire la administrarea lor, persoanele indreptatite se vor reorganiza, în baza acestei legi, în formele asociative initiale.

(2) În termen de 90 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecatoriei în a carei raza teritoriala sunt situate terenurile recunoasterea formelor asociative de administrare și de exploatare a terenurilor forestiere.

(3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecatoriei, o dată cu cererea, un statut în forma autentica sau certificata de avocat, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de administrare a terenurilor forestiere, în condițiile legii, drepturile și oblibațiile membrilor, raspunderi, sancțiuni, modul de dizolvare, precum și alte prevederi specifice.

(4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de administrare în comun, constituite în condițiile și cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, redobandesc calitatea de persoana juridica. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special tinut de judecatorie.

(5) Suprafetele forestiere aflate în proprietate comuna, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviza pe toata durata existentei lor.

(6) Membrii formelor asociative aflati în devalmasie sau indiviziune nu pot instraina propriile cote-părți unor persoane din afara acestora.

(7) Terenurile acestor forme asociative nu pot fi instrainate în nici un mod, în intregime sau în parte.

(8) În cazul dizolvarii formelor asociative proprietatea indiviza a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se afla terenurile respective.

(la 25-07-2005, Art. 28 a fost modificat de pct. 31 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

Art. 29.

(1) În aplicarea prevederilor art. 47 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere și eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele parohiei, schitului, manastirii, institutiei de cultura și invatamant, Academiei Române în limita suprafețelor pe care le-au avut în proprietate, chiar dacă terenurile sunt situate pe raza mai multor localități sau judete.

(la 25-07-2005, Alin. (1) al art. 29 a fost modificat de pct. 32 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(2) Centrele eparhiale, protoieriile, manastirile, schiturile, parohiile, filiile și alte structuri ale unităților de cult dobândesc, prin reconstituire, dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere.

(la 25-07-2005, Alin. (2) al art. 29 a fost modificat de pct. 32 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005. )

(2^1) Fundatia Elias dobandeste, prin reconstituire pe vechile amplasamente sau prin comasare, dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere.

(la 23-07-2006, Alin. (2^1) al art. 29 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 342 din 17 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 20 iulie 2006. )

(3) Terenurile atribuite potrivit alin. (2) nu vor putea depăși, cumulat, suprafața avută în proprietate de fondul bisericesc în județul în care s-a constituit protoieria, manastirea, schitul, parohia sau filia care depune cerere pentru reconstituire.

(la 09-07-2002, Alin. (3) al art. 29 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 400 din 17 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 9 iulie 2002, care modifică pct. 43 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 27 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 29 iunie 2001. )

(3^1) Structurile de cult prevăzute la alin. (2), care au avut în folosință sau în înzestrare terenuri cu destinație forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din țară cu întinderi de păduri și alte terenuri, publicată în Monitorul Oficial, nr. 66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificată prin Decretul-Lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938, cu modificările și completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafețe*).

(la 13-11-2008, Alin. (3^1) al art. 29 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 261 din 4 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. )

(3^2) Sunt exceptate terenurile forestiere din categoria celor prevăzute la alin. (3^1), care au făcut obiectul constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea structurii de cult respective sau a altor structuri ale aceluiași cult în județul respectiv. Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere care au aparținut Academiei Române se face prin comasarea terenurilor de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, la cererea Academiei Române, dacă nu se afectează vechile amplasamente ale foștilor proprietari, și cu respectarea prevederilor Legii nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, cu modificările și completările ulterioare.

(la 13-11-2008, Alin. (3^2) al art. 29 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 261 din 4 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. )

(3^3) În situația în care suprafețele avute în înzestrare sau în folosință au fost atribuite legal în proprietate altor persoane fizice sau juridice, structurilor de cult prevăzute la alin. (3^1) le vor fi oferite suprafețe de teren forestier pe alte amplasamente, cu posibilitatea comasării, la cerere, a acestor suprafețe, după ce procesul de reconstituire a dreptului de proprietate va fi finalizat.

(la 13-11-2008, Alin. (3^3) al art. 29 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 261 din 4 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. )

(4) Comunele, orașele și municipiile, care au detinut în proprietate terenuri cu vegetatie forestiera, paduri, zavoaie, tufarisuri, fanete și pasuni impadurite, redobandesc, la cerere, proprietatea acestora, în limitele probate cu actele care atesta suprafetele solicitate în condițiile art. 9 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată.

(5) În cazul cererilor formulate de consiliile locale, actele de reconstituire a dreptului de proprietate și eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele comunei, orasului sau al municipiului, ca persoane juridice, iar titlul se va inmana primarului.

Art. 29^1.

(1) Pentru cazurile în care o persoană fizica sau juridica solicita cu inscrisuri reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, pentru o suprafața de teren cu destinatie agricola pe care în prezent se afla vegetatie forestiera cuprinsa în fondul forestier național, se va acorda, la cerere, teren agricol sau padure.

(2) În situațiile în care o persoană fizica sau juridica solicita cu acte doveditoare reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, pentru o suprafața de teren forestier pe care în prezent este teren cu destinatie agricola, se va acorda, la cerere, padure sau teren agricol.

(3) În situațiile în care suprafetele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt insuficiente se vor acorda despăgubiri, în condițiile legii.

(4) Abrogat.

----------

Alin. (4) al art. 29^1 a fost abrogat de pct. 34 al art. I, Titlul VI din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005.

(la 09-07-2002, Art. 29^1 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 400 din 17 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 9 iulie 2002, care modifică pct. 44 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 27 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 29 iunie 2001. )

Legea nr. 1/2000, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 1/2000”.