Art. 118. Forțele armate
Constituția României, republicată · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul III — Autoritățile publice › Capitolul V — Administrația publică › Secţiunea 1 — Administrația publică centrala de specialitate
(1) Armata este subordonată exclusiv voinței poporului pentru garantarea suveranității, a independentei și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale. În condițiile legii și ale tratatelor internaționale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară și participă la acțiuni privind menținerea sau restabilirea păcii.
(2) Structura sistemului național de apărare, pregătirea populației, a economiei și a teritoriului pentru apărare, precum și statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
(3) Prevederile alineatelor (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător, și celorlalte componente ale forțelor armate stabilite potrivit legii.
(4) Organizarea de activități militare sau paramilitare în afară unei autorități statale este interzisă.
(5) Pe teritoriul României pot intra, staționa, desfășura operațiuni sau trece trupe străine numai în condițiile legii sau ale tratatelor internaționale la care România este parte.
Capitolul V — Administrația publică
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 118 Constituția României”.