Art. 488^2. Competența de soluționare
Noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010) · art. 488^2 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul IV — Proceduri speciale › Capitolul I^1
(1) Competența de soluționare a contestației aparține după cum urmează:
a) în cauzele penale aflate în cursul urmăririi penale, judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță;
b) în cauzele penale aflate în cursul judecății sau în căile de atac, ordinare ori extraordinare, instanței ierarhic superioare celei pe rolul căreia se află cauza.
(2) Când procedura judiciară cu privire la care se formulează contestația se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a contestației aparține unui alt complet din cadrul aceleiași secții.
(la 01-02-2014, Art. 488^2 a fost introdus de pct. 293 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )
Decizii CCR și ÎCCJ la art. 488^2
- ÎCCJDecizie de respingere: HP nr. 43/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 281 din 31 martie 2025.
Capitolul I^1
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 488^2 C. proc. pen.”.