Tribonian›Legislație›Codul de procedură penală›Capitolul IV — Efectuarea urmăririi penale›Art. 319

Codul de procedură penală

Art. 319. Continuarea urmăririi penale la cererea suspectului sau a inculpatului

Noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul I — Urmărirea penală › Capitolul IV — Efectuarea urmăririi penale › Secţiunea a 3-a — Clasarea și renunțarea la urmărirea penală

(1) În caz de clasare ca urmare a constatării că a intervenit amnistia, prescripția, retragerea plângerii prealabile sau a existenței unei cauze de nepedepsire, suspectul sau inculpatul poate cere, în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonanța de soluționare a cauzei, continuarea urmăririi penale.

(la 23-05-2016, Alin. (1) al art. 319 a fost modificat de pct. 83 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. )

(2) Dacă după introducerea cererii în termenul legal se constată un alt caz de netrimitere în judecată decât cele prevăzute la alin. (1), procurorul va dispune clasarea cauzei în raport cu acesta.

(3) Dacă nu se constată situația prevăzută la alin. (2), se va adopta prima soluție de netrimitere în judecată.

Art. 319 Cod procedură penală, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV — Efectuarea urmăririi penale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 319 C. proc. pen.”.