Art. 199. Cuprinsul și forma procesului-verbal
Noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul IV — Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii › Capitolul XI — Înscrisurile
(1) Procesul-verbal cuprinde:
a) numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie;
b) locul unde este încheiat;
c) data la care s-a încheiat procesul-verbal;
d) data și ora la care a început și s-a sfârșit activitatea consemnată în procesul-verbal;
e) numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor ce au fost prezente la întocmirea procesului-verbal, cu menționarea calității acestora;
f) descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate;
g) numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;
h) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
(2) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care îl încheie, precum și de persoanele arătate la lit. e) și g). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității ori refuzului de a semna.
Capitolul XI — Înscrisurile
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 199 C. proc. pen.”.