Tribonian›Legislație›Codul de procedură penală›Capitolul II — Audierea persoanelor›Art. 120

Codul de procedură penală

Art. 120. Comunicarea drepturilor și obligațiilor

Noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul IV — Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii › Capitolul II — Audierea persoanelor › Secţiunea a 4-a — Audierea martorilor

(1) După depunerea jurământului sau a declarației solemne, martorului i se aduc la cunoștință următoarele drepturi și obligații:

a) dreptul de a fi supus măsurilor de protecție și de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în fața organelor judiciare, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege;

b) obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa;

c) obligația de a comunica, în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate dispune împotriva sa sancțiunea prevăzută la art. 283 alin. (4);

d) obligația de a da declarații conforme cu realitatea, atrăgându-i-se atenția că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă;

e) dreptul de a nu declara fapte și împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina.

(2) Despre aducerea la cunoștință a drepturilor și obligațiilor prevăzute la alin. (1) se face mențiune în cuprinsul declarației.

(la 09-07-2023, Articolul 120, Sectiunea a 4-a, Capitolul II, Titlul IV, Partea GENERALĂ a fost modificat de Punctul 14., Articolul I din LEGEA nr. 201 din 5 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 6 iulie 2023 )

Articole la care trimite art. 120

Art. 120 Cod procedură penală, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul II — Audierea persoanelor

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 120 C. proc. pen.”.