Art. 337. Contravenții în cazul declarațiilor recapitulative
Legea nr. 207/2015 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul XI — Sancțiuni
(1) Constituie contravenții următoarele fapte:
a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor recapitulative reglementate de normele din Codul fiscal privind taxa pe valoarea adăugată;
b) depunerea de declarații recapitulative incorecte ori incomplete.
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează astfel:
a) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la lit. a);
b) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la lit. b).
(3) Nu se sancționează contravențional:
a) persoanele care corectează declarația recapitulativă până la termenul legal de depunere a următoarei declarații recapitulative, dacă fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) nu a fost constatată de organul fiscal anterior corectării;
b) persoanele care, ulterior termenului legal de depunere, corectează declarațiile ca urmare a unui fapt neimputabil persoanei impozabile.
Titlul XI — Sancțiuni
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 337 C. proc. fisc.”.