Tribonian›Legislație›Codul de procedură fiscală›Capitolul III — Aplicarea prevederilor legislației fiscale›Art. 14

Codul de procedură fiscală

Art. 14. Prevalența conținutului economic al situațiilor relevante din punct de vedere fiscal

Legea nr. 207/2015 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul I — Dispoziții generale › Capitolul III — Aplicarea prevederilor legislației fiscale

(1) Veniturile, alte beneficii și elemente patrimoniale sunt supuse legislației fiscale indiferent dacă sunt obținute din acte sau fapte ce îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale.

(2) Situațiile de fapt relevante din punct de vedere fiscal se apreciază de organul fiscal în concordanță cu realitatea lor economică, determinată în baza probelor administrate în condițiile prezentului cod. Atunci când există diferențe între fondul sau natura economică a unei operațiuni sau tranzacții și forma sa juridică, organul fiscal apreciază aceste operațiuni sau tranzacții, cu respectarea fondului economic al acestora.

(3) Organul fiscal stabilește tratamentul fiscal al unei operațiuni având în vedere doar prevederile legislației fiscale, tratamentul fiscal nefiind influențat de faptul că operațiunea respectivă îndeplinește sau nu cerințele altor prevederi legale.

Art. 14 Cod procedură fiscală, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Aplicarea prevederilor legislației fiscale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 14 C. proc. fisc.”.