Tribonian›Legislație›Codul de procedură fiscală›Capitolul IV — Verificarea situației fiscale personale de către organul fiscal central›Art. 139

Codul de procedură fiscală

Art. 139. Drepturile și obligațiile organului fiscal central

Legea nr. 207/2015 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul VI — Controlul fiscal › Capitolul IV — Verificarea situației fiscale personale de către organul fiscal central

În scopul verificării situației fiscale personale, organul fiscal central poate proceda la:

a) solicitarea, în condițiile legii, de informații de la autorități și instituții publice;

b) analiza tuturor informațiilor, documentelor și a altor mijloace de probă referitoare la situația fiscală a persoanei fizice verificate;

c) confruntarea informațiilor obținute prin administrarea mijloacelor de probă cu cele din declarațiile fiscale depuse, conform legii, de persoana fizică verificată sau, după caz, de plătitorii de venit ori terțe persoane;

d) solicitarea, în condițiile legii, de informații, clarificări, explicații, documente și alte asemenea mijloace de probă de la persoana fizică verificată și/sau de la persoane cu care aceasta a avut ori are raporturi economice sau juridice;

e) discutarea constatărilor organului fiscal central cu persoana fizică verificată și/sau cu împuterniciții acesteia;

f) stabilirea, dacă este cazul, a bazei de impozitare, ajustată pe fiecare categorie de venit, a creanței fiscale principale, precum și a creanțelor fiscale accesorii aferente creanței fiscale principale;

(la 03-09-2017, Litera f) din Articolul 139 , Capitolul IV , Titlul VI a fost modificată de Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA nr. 30 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 31 august 2017 )

g) dispunerea măsurilor asigurătorii, în condițiile legii.

Art. 139 Cod procedură fiscală, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV — Verificarea situației fiscale personale de către organul fiscal central

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 139 C. proc. fisc.”.