Tribonian›Legislație›Codul de procedură fiscală›Capitolul III — Controlul antifraudă›Art. 137^1

Codul de procedură fiscală

Art. 137^1. Rezultatele controlului antifraudă

Legea nr. 207/2015 · art. 137^1 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul VI — Controlul fiscal › Capitolul III — Controlul antifraudă

(1) La finalizarea controlului antifraudă se încheie proces-verbal de control, în condițiile legii. Un exemplar al procesului-verbal de control se comunică contribuabilului/plătitorului.

(la 29-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 137^1 , Capitolul III , Titlul VI a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 188 din 28 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1272 din 29 decembrie 2022 )

(2) Procesul-verbal/actul de control prevăzut la alin. (1) constituie mijloc de probă în sensul prevederilor art. 55, inclusiv în situația în care în conținutul său sunt prezentate consecințele fiscale ale neregulilor constatate.

(3) Contribuabilul/Plătitorul își poate exprima punctul de vedere față de constatările menționate în procesul-verbal/actul de control în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare.

(4) Punctul de vedere al contribuabilului/plătitorului exprimat potrivit alin. (3) se analizează la nivelul Direcției generale antifraudă fiscală.

(la 03-09-2022, Articolul 137^1 din Capitolul III , Titlul VI a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 31 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 31 august 2022 )

(5) În măsura în care din analiza prevăzută la alin. (4) reiese că este necesară refacerea controlului și/sau a procesului-verbal/actului de control, după caz, conducătorul structurii dispune măsurile necesare conform celor constatate.

(la 03-09-2022, Articolul 137^1 din Capitolul III , Titlul VI a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 31 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 31 august 2022 )

(6) Punctul de vedere al contribuabilului/plătitorului, împreună cu analiza menționată la alin. (4), va fi avut în vedere de către organele competente.

(la 03-09-2022, Articolul 137^1 din Capitolul III , Titlul VI a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 31 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 31 august 2022 )

(la 24-12-2020, Capitolul III din Titlul VI a fost completat de Punctul 37, Articolul I din LEGEA nr. 295 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1266 din 21 decembrie 2020 )

Articole la care trimite art. 137^1

Art. 137^1 Cod procedură fiscală, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Controlul antifraudă

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 137^1 C. proc. fisc.”.