Tribonian›Legislație›Codul de procedură civilă›Capitolul I — Procedura instituirii consilierii judiciare sau a tutelei speciale›Art. 941

Codul de procedură civilă

Art. 941. Comunicarea hotărârii

Noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a VI-a — Proceduri speciale › Titlul II › Capitolul I — Procedura instituirii consilierii judiciare sau a tutelei speciale

(1) După ce hotărârea de instituire a măsurii de ocrotire a rămas definitivă, instanța care a pronunțat-o va comunica, de îndată, dispozitivul acesteia în copie legalizată, după cum urmează:

a) serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor la care nașterea celui pus sub ocrotire este înregistrată, pentru a se face mențiune pe marginea actului de naștere;

b) serviciului sanitar competent, pentru ca acesta să instituie asupra celui pus sub ocrotire, potrivit legii, o supraveghere permanentă;

c) biroului de cadastru și publicitate imobiliară competent, pentru notarea în cartea funciară, când este cazul;

d) registrului comerțului, dacă persoana pusă sub ocrotire este profesionist;

e) Registrului național de evidență a măsurilor de sprijin și ocrotire luate de notarul public și instanța de tutelă, ținut de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.

(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și instanțelor învestite cu judecarea căilor de atac prevăzute de lege.

(3) În cazul în care cererea de punere sub ocrotire a fost respinsă, curatela instituită pe durata procesului încetează de drept.

(la 18-08-2022, Articolul 941 din Capitolul I , Titlul II , Cartea a VI-a a fost modificat de Punctul 31, Articolul 8, Capitolul II din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 )

Art. 941 Cod procedură civilă, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Procedura instituirii consilierii judiciare sau a tutelei speciale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 941 C. proc. civ.”.