Tribonian›Legislație›Codul de procedură civilă›Capitolul II — Divorțul remediu›Art. 931

Codul de procedură civilă

Art. 931. Soluționarea cererii

Noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a VI-a — Proceduri speciale › Titlul I — Procedura divorțului › Capitolul II — Divorțul remediu › Secţiunea 1 — Divorțul prin acordul soților

(1) La termenul de judecată, instanța va verifica dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor și, în caz afirmativ, va pronunța divorțul, fără a face mențiune despre culpa soților. Prin aceeași hotărâre, instanța va lua act de învoiala soților cu privire la cererile accesorii, în condițiile legii.

(2) Dacă soții nu se învoiesc asupra cererilor accesorii, precum și în situația în care unul dintre aceștia sau ambii beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, instanța va administra probele prevăzute de lege pentru soluționarea acestora și, la cererea părților, va pronunța o hotărâre cu privire la divorț, potrivit alin. (1), soluționând totodată și cererile privind exercitarea autorității părintești, locuința copiilor, contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor și numele soților după divorț.

(la 18-08-2022, Alineatul (2) din Articolul 931 , Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul I , Cartea a VI-a a fost modificat de Punctul 23, Articolul 8, Capitolul II din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 )

(3) Dacă va fi cazul, cu privire la celelalte cereri accesorii instanța va continua judecata, pronunțând o hotărâre supusă căilor de atac prevăzute de lege.

(4) Hotărârea pronunțată în condițiile alin. (1) este definitivă, iar hotărârea pronunțată potrivit alin. (2) este definitivă numai în ceea ce privește divorțul, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 931 Cod procedură civilă, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul II — Divorțul remediu

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 931 C. proc. civ.”.