Tribonian›Legislație›Codul de procedură civilă›Capitolul I — Dispoziții comune›Art. 919

Codul de procedură civilă

Art. 919. Cereri accesorii și incidentale

Noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a VI-a — Proceduri speciale › Titlul I — Procedura divorțului › Capitolul I — Dispoziții comune

(1) La cerere, instanța de divorț se pronunță și cu privire la:

a) exercitarea autorității părintești, contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, locuința copilului și dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta;

b) numele soților după divorț;

c) locuința familiei;

d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei;

e) obligația de întreținere sau prestația compensatorie între foștii soți;

f) încetarea regimului matrimonial și, după caz, lichidarea comunității de bunuri și partajul acestora.

(2) Când soții au copii minori, născuți înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptați, instanța se va pronunța asupra exercitării autorității părintești și a locuinței copiilor după divorț, precum și asupra contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorț.

(la 18-08-2022, Alineatul (2) din Articolul 919 , Capitolul I , Titlul I , Cartea a VI-a a fost modificat de Punctul 20, Articolul 8, Capitolul II din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 )

(3) De asemenea, instanța se va pronunța din oficiu și asupra numelui pe care îl vor purta soții după divorț, potrivit prevederilor Codului civil.

Art. 919 Cod procedură civilă, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Dispoziții comune

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 919 C. proc. civ.”.