Art. 664. Cererea de executare silită
Noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a V-a — Despre executarea silită › Titlul I — Dispoziții generale › Capitolul IV — Efectuarea executării silite › Secţiunea 1 — Sesizarea organului de executare
(1) Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2) Cererea de executare silită se depune, personal sau prin reprezentant legal ori convențional, la biroul executorului judecătoresc competent ori se transmite acestuia prin poștă, curier, telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative.
(3) Cererea de executare silită, în afara mențiunilor prevăzute la art. 148, va cuprinde:
a) numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul creditorului și debitorului;
b) bunul sau, după caz, felul prestației datorate;
c) modalitățile de executare solicitate de creditor.
(4) La cerere se vor atașa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, și dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum și, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege.
Articole la care trimite art. 664
Capitolul IV — Efectuarea executării silite
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 664 C. proc. civ.”.