Art. 503. Obiectul și motivele contestației în anulare
Noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a II-a — Procedura contencioasă › Titlul II — Căile de atac › Capitolul III — Căile extraordinare de atac › Secţiunea a 2-a — Contestația în anulare
(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
(la 21-12-2018, Alineatul (3) din Articolul 503 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II , Cartea a II-a a fost modificat de Punctul 59, Articolul I din LEGEA nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1074 din 18 decembrie 2018 )
Decizii CCR și ÎCCJ la art. 503
- ÎCCJDecizie de admitere: HP nr. 26/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 755 din 17 septembrie 2019:
Note
- NotăSituația în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalți membri, este semnată de către președintele completului sau de președintele instanței, în condițiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Capitolul III — Căile extraordinare de atac
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 503 C. proc. civ.”.