Art. 151. Cererea formulată prin reprezentant
Noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea I — Dispoziții generale › Titlul IV — Actele de procedură › Capitolul I — Forma cererilor
(1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.
(2) Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.
(3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.
(4) Reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor.
(5) Organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociații, societăți ori alte entități fără personalitate juridică, înființată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de reprezentare în justiție.
Capitolul I — Forma cererilor
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 151 C. proc. civ.”.