Art. 1060. Aducerea unui garant
Noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) · art. 1.060 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a VI-a — Proceduri speciale › Titlul XIV — Cauțiunea judiciară
(1) La cererea debitorului cauțiunii, instanța poate încuviința, cu acordul expres al beneficiarului cauțiunii, ca în locul bunurilor arătate la art. 1.057-1.059 să fie adus un garant.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanța va stabili, cu citarea părților, un termen la care garantul să fie înfățișat.
(3) Dacă garantul este încuviințat de instanță, el va da în fața acesteia ori prin înscris autentic, depus la dosarul cauzei, o declarație că este de acord să garanteze până la nivelul sumei stabilite de instanță.
Articole la care trimite art. 1060
Titlul XIV — Cauțiunea judiciară
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 1060 C. proc. civ.”.