Tribonian›Legislație›Codul de procedură civilă›Capitolul II — Procedura de evacuare›Art. 1040

Codul de procedură civilă

Art. 1040. Evacuarea voluntară

Noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) · art. 1.040 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a VI-a — Proceduri speciale › Titlul XI — Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept › Capitolul II — Procedura de evacuare

(1) Dacă locatarul sau ocupantul care a fost notificat în condițiile prezentului titlu a părăsit imobilul, locatorul sau proprietarul poate intra în posesia acestuia, de drept, fără nicio procedură judiciară de evacuare. În caz contrar, sunt incidente dispozițiile prezentului capitol.

(2) Se prezumă că imobilul este părăsit în caz de încetare a activității economice ori de încetare a folosirii imobilului de către locatar sau ocupant ori de către persoanele aflate sub controlul lor, precum și în cazul returnării cheilor imobilului, ridicării echipamentelor, mărfurilor sau altor bunuri mobile din imobil.

Art. 1040 Cod procedură civilă, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul II — Procedura de evacuare

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 1040 C. proc. civ.”.