Art. 268.
Legea nr. 53/2003 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul XII — Jurisdicția muncii › Capitolul I — Dispoziții generale
(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a) în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani;
(la 13-11-2021, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 268 , Capitolul I , Titlul XII a fost modificată de Articolul II din LEGEA nr. 269 din 9 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1076 din 10 noiembrie 2021 )
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
(2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Decizii CCR și ÎCCJ la art. 268
- ÎCCJDecizie de respingere: HP nr. 421/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 60 din 26 ianuarie 2026.
- ÎCCJDecizie de admitere: HP nr. 40/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 665 din 11 august 2026:
Note
- NotăÎn interpretarea dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) raportat la prevederile art. 146 alin. (2) și (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din același act normativ, în ipoteza pretențiilor pecuniare derivate din zilele de concediu neefectuate până la încetarea raporturilor de muncă/de serviciu, izvorâte dintr-un drept actual, începe să curgă de la momentul încetării raportului de muncă.
- NotăPentru intervalul care depășește termenul de report de 18 luni prevăzut de art. 146 alin. (2) și (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dreptul de a obține compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă subzistă atunci când angajatorul nu a oferit în mod efectiv angajatului posibilitatea de a exercita acest drept și, respectiv, nu există atunci când angajatul s-a abținut să își efectueze concediul anual plătit, deși i s-a oferit această posibilitate.
Capitolul I — Dispoziții generale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 268 C. muncii”.