Art. 465. Calculul impozitului/taxei pe teren
Legea nr. 227/2015 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul IX — Impozite și taxe locale › Capitolul III — Impozitul pe teren și taxa pe teren
(1) Impozitul/Taxa pe teren se stabilește luând în calcul suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat terenul, zona și categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
(2) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, impozitul/taxa pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:
(la 01-01-2018, Partea introductivă a alineatului (2) din Articolul 465 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )
Zona în
cadrul
localității
Nivelurile impozitului/taxei, pe ranguri de localități
- lei/ha -
0
I
II
III
IV
V
A
8282-20706
6878-17194
6042-15106
5236-13090
711-1788
569-1422
B
6878-17194
5199-12998
4215-10538
3558-8894
569-1422
427-1068
C
5199-12998
3558-8894
2668-6670
1690-4226
427-1068
284-710
D
3558-8894
1690-4226
1410-3526
984-2439
278-696
142-356
(2^1) Abrogat.
(la 01-01-2018, Alineatul (2^1) din Articolul 465 , Capitolul III , Titlul IX a fost abrogat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )
(3) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul/taxa pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută la alin. (4), iar acest rezultat se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut la alin. (5).
(la 01-01-2018, Alineatul (3) din Articolul 465 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )
(4) Pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren, potrivit alin. (3), se folosesc sumele din tabelul următor, exprimate în lei pe hectar: + Nr. crt.Zona Categoria de folosințăABCD1.Teren arabil755651412.Pășune565141363.Fâneață565141364.Vie 1229475515.Livadă 14312294756.Pădure sau alt teren cu vegetație forestieră755651417.Teren cu apă41362208.Drumuri și căi ferate00009.Teren neproductiv, cu excepția celor de la pct. 10000010.Plaja folosită pentru activități economice4136220
(la 01-01-2026, Tabelul de la alineatul (4) , Articolul 465 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 39. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(5) Suma stabilită conform alin. (4) se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut în următorul tabel:
Rangul localității
Coeficientul de corecție
0
8,00
I
5,00
II
4,00
III
3,00
IV
1,10
V
1,00
(6) Ca excepție de la prevederile alin. (3)-(5), în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul/taxa pe teren se calculează conform prevederilor alin. (7) numai dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
(la 01-01-2018, Partea introductivă a alineatului (6) din Articolul 465 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )
a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură;
b) au înregistrate în evidența contabilă, pentru anul fiscal respectiv, venituri și cheltuieli din desfășurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. a).
(7) În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul/taxa pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel, înmulțită cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut la art. 457 alin. (6): + Nr. crt.Categoria de folosințăImpozit (lei)1.Teren cu construcții60-832.Teren arabil112-1343.Pășune54-754.Fâneață54-755.Vie 129-1486.Livadă 129-1507.Pădure sau alt teren cu vegetație forestieră22-438.Teren cu apă3-159.Drumuri și căi ferate0-010.Teren neproductiv, cu excepția celor de la pct. 11011.Plaja folosită pentru activități economice3-15
(la 01-01-2026, Tabelul de la alineatul (7) , Articolul 465 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 39. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(7^1) În cazul terenurilor aparținând cultelor religioase recunoscute oficial în România și asociațiilor religioase, precum și componentelor locale ale acestora, cu excepția suprafețelor care sunt folosite pentru activități economice, valoarea impozabilă se stabilește prin asimilare cu terenurile neproductive.
(la 25-06-2018, Articolul 465 din Capitolul III , Titlul IX a fost completat de Articolul I din LEGEA nr. 145 din 20 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 22 iunie 2018 )
(8) Înregistrarea în registrul agricol a datelor privind clădirile și terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum și schimbarea categoriei de folosință se pot face numai pe bază de documente, anexate la declarația făcută sub semnătura proprie a capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia, a unui membru major al gospodăriei. Procedura de înregistrare și categoriile de documente se vor stabili prin norme metodologice.
(9) Nivelul impozitului pe teren prevăzut la alin. (2) și (7) se stabilește prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
Articole la care trimite art. 465
Capitolul III — Impozitul pe teren și taxa pe teren
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 465 C. fisc.”.