Art. 872. Exercitarea dreptului de concesiune
Noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a III-a — Despre bunuri › Titlul VI — Proprietatea publică › Capitolul II — Drepturile reale corespunzătoare proprietății publice › Secţiunea a 3-a — Dreptul de concesiune
(1) Concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare pentru a asigura exploatarea bunului. Cu toate acestea, sub sancțiunea nulității absolute, concesionarul nu poate înstrăina și nici greva bunul dat în concesiune sau, după caz, bunurile destinate ori rezultate din realizarea concesiunii și care trebuie, potrivit legii sau actului constitutiv, să fie predate concedentului la încetarea, din orice motive, a concesiunii.
(2) Fructele, precum și, în limitele prevăzute de lege și în actul de constituire, productele bunului concesionat revin concesionarului.
(3) În toate cazurile, exercitarea dreptului de concesiune este supusă controlului din partea concedentului, în condițiile legii și ale contractului de concesiune.
Capitolul II — Drepturile reale corespunzătoare proprietății publice
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 872 C. civ.”.