Art. 2316. Liberarea fideiusorului pentru obligațiile viitoare sau nedeterminate
Noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) · art. 2.316 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a V-a — Despre obligații › Titlul X — Garanțiile personale › Capitolul II — Fideiusiunea › Secţiunea a 3-a — Încetarea fideiusiunii
(1) Atunci când este dată în vederea acoperirii datoriilor viitoare ori nedeterminate sau pentru o perioadă nedeterminată, fideiusiunea poate înceta după 3 ani, prin notificarea făcută debitorului, creditorului și celorlalți fideiusori, dacă, între timp, creanța nu a devenit exigibilă.
(2) Această regulă nu se aplică în cazul fideiusiunii judiciare.
Capitolul II — Fideiusiunea
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 2316 C. civ.”.